AcasăEvenimentSportFOTBAL - FCM Baia Mare joacă mâine la Târgoviște

FOTBAL – FCM Baia Mare joacă mâine la Târgoviște

spot_img

DISTRIBUIȚI

FCM Baia Mare se pregătește de primul meci oficial din acest an. Fotbaliștii antrenați de Dorin Toma vor susține mâine, 27 februarie, în deplasare la Târgoviște partida din etapa a XIX-a a Seriei a II-a a Ligii a II-a. În această perioadă, FCM Baia Mare a perfectat nouă transferuri pentru a-și atinge un obiectiv important, acela de a promova în Liga Națională de Fotbal.

În meciul tur, FCM Baia Mare s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2-1 în fața celor de la Chindia Târgoviște.

„Vrem să ne continuăm parcursul bun pe care l-am avut până acum și să ne întoarcem cu punct sau puncte. Târgoviște este o echipă foarte bună cu jucători care sunt de mult timp împreună și care ne-au pus multe probleme în tur. Nu suntem pregătiți încă 100% dar încercăm să compensăm printr-o bună organizare în teren. Va fi un meci foarte greu ținând cont de faptul că nu am avut destul timp să ne pregătim. Nu am avut suficiente jocuri amicale pentru a integra jucătorii noi”, a declarat Dorin Toma, antrenorul FCM Baia Mare.

Din lot lipsesc jucătorii Răzvan Lupu, Silviu Balaure, Sorin Bușu, Radu Leonte și Ciprian Deac, aceștia fiind accidentați. De asemenea, Bogdan Străuț a suferit o toxiinfecție alimentară și nu se știe dacă va fi apt de joc.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA