Germanul Sebastian Vettel nu a avut nicio emoţie, duminică, în Marele Premiu al Japoniei, cursă pe care a câştigat-o de o manieră categorică. Victoria echipierului de la Red Bull a fost dublată şi de abandonul lui Fernando Alonso, în urma căruia diferenţa dintre cei doi la general s-a strâns la doar patru puncte în favoarea spaniolului de la Ferrari. Felipe Massa a terminat pe doi şi a obţinut primul podium după doi ani, iar Kamui Kobayashi a bifat primul podium al carierei în faţa propriilor suporteri.
Al patrulea pole position consecutiv pentru Vettel la Suzuka a fost transformat de pilotul german în a treia victorie din carieră pe pământ japonez.
Dublul campion mondial revine astfel pe prima treaptă a podiumului de la Suzuka după victoriile din 2009 şi 2010, seria fiind întreruptă de Jenson Button în 2011.
Pilotul cu numărul unu de concurs a avut un start ideal de cursă şi s-a distanţat rapid în faţa principalului urmăritor Kamui Kobayashi, în timp ce în spate ghinionul îl lovea din nou pe Fernando Alonso.
La fel cum s-a întâmplat la Spa-Francorchamps ibericul de la Ferrari a fost forţat să abandoneze încă din primul viraj. De această dată o pană de cauciuc pe stânga spate provocată de o uşoară atingere cu Kimi Raikkonen a fost de ajuns pentru a-i ruina cursa spaniolului.
Întrebat la finalul cursei dacă a avut cunoştinţă de abandonul rivalului său de la Ferrari, Vettel a răspuns: ”Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva în spate după ce am văzut Safety Car-ul pe circuit, apoi pe panoul cu rezultate nu l-am mai zărit pe Fernando, iar singura maşină Ferrari rămăsese cea a lui Felipe. După pauza de vară maşina mea a mers foarte bine, iar Fernando a avut mai mult ghinion. Sunt lucruri care se întâmplă”.
După două tururi de neutralizare cursa a fost reluată la viteză maximă şi nimic nu i-a putut sta în cale lui Vettel pentru a treia victorie din 2012 după Bahrain şi Singapore.
Plecat al 10-lea din grilă brazilianul Massa a gestionat bine startul cursei şi a ajuns în partea superioară a ierarhiei, iar la primul pit stop programat brazilianul a urcat în poziţia secundă.
Kobayashi a condus pe locul doi până la prima oprire, după care a coborât pe şase pentru a reveni ulterior pe locul al treilea.
Ultimele tururi ale cursei l-au găsit pe nipon la mare luptă cu Jenson Button pentru ultima treaptă a podiumului. Britanicul de la McLaren a atacat cu toate forţele şi dacă ar mai fi durat cursa un singur tur, cu siguranţă l-ar fi depăşit pe Kobayashi.
Astfel japonezul a urcat în premieră pe podium în Formula 1, performanţa sa fiind cu atât mai spectaculoasă cu cât a fost obţinută în faţa propriilor suporteri. Zeci de mii de fani l-au aclamat pe Kobayashi la urcarea pe podium.
În urma cursei de la Suzuka Alonso mai păstrează doar 4 puncte în faţa lui Vettel la general când au mai rămas cinci curse de disputat din sezonul 2012.
Titlul mondial a devenit o afacere în doi, iar următoarea luptă între cei doi campioni se va da peste doar o săptămână pe traseul de la Yeongam (Coreea de Sud). (onlinesport.ro)
Rezultate Marele Premiu al Japoniei:
1. Vettel Red Bull-Renault 1h28:56.242
2. Massa Ferrari + 20.639
3. Kobayashi Sauber-Ferrari + 24.538
4. Button McLaren-Mercedes + 25.098
5. Hamilton McLaren-Mercedes + 46.490
6. Raikkonen Lotus-Renault + 50.424
7. Hulkenberg Force India-Mercedes + 51.159
8. Maldonado Williams-Renault + 52.364
9. Webber Red Bull-Renault + 54.675
10. Ricciardo Toro Rosso-Ferrari + 1:06.919
11. Schumacher Mercedes + 1:07.769
12. Di Resta Force India-Mercedes + 1:23.400
13. Vergne Toro Rosso-Ferrari + 1:28.600
14. Senna Williams-Renault + 1:28.700
15. Grosjean Lotus-Renault + 1 tur
16. Kovalainen Caterham-Renault + 1 tur
17. Glock Marussia-Cosworth + 1 tur
18. Petrov Caterham-Renault + 1 tur
19. De la Rosa HRT-Cosworth + 1 tur
Cel mai rapid tur: Vettel, 1:35.774
Abandonuri:
Pic Marussia-Cosworth 39
Karthikeyan HRT-Cosworth 34
Perez Sauber-Ferrari 19
Alonso Ferrari 1
Rosberg Mercedes 1