Acasăoameni noiFMI RECUNOAȘTE – Ponta a avut dreptate, România va avea creștere economică...

FMI RECUNOAȘTE – Ponta a avut dreptate, România va avea creștere economică peste Franța și Germania

spot_img

DISTRIBUIȚI

FMI recunoaște că Victor Ponta a avut dreptate când a decis reducerea TVA și alte măsuri economice luate ca premier. Afirmațiile FMI vin la mai bine de jumătate de an de la demisia lui Ponta și prevestesc că România va depăși Franța și Germania la creștere economică. Statele din Europa de Est, cum ar fi România, Polonia și Albania, ar putea în curând să depășească Germania și Franța în privința creșterii economice, susține Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite site-ul express.co.uk.

Raportul FMI pentru Europa Centrală și de Sud Est (CESEE) publicat vineri sugerează că economiile din aceste state arată un ritm robust de creștere, cuplat cu scăderea ratei șomajului. Datele vin după ce principalele economii europene, Germania și Franța, înregistrează noi recorduri negative în privința previziunilor prin evoluția economiilor lor.

Încrederea între Germania și BCE a ajuns, săptămâna aceasta, la cel mai scăzut nivel după ce președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a criticat-o pe Angela Merkel.

Mario Draghi a reacționat, subliniind că BCE se supune legii nu politicienilor, pentru că este o instituție independentă, iar criticile excesive afectează eficacitatea politicii sale monetare.

În condițiile în care, în ultimii trei ani consecutivi, inflația este sub ținta avută în vedere de BCE, iar creșterea economică este sub așteptări, instituția condusă de Mario Draghi a recurs la dobânzi negative pentru depozite, iar în lunile decembrie și martie a adoptat noi stimulente, de fiecare dată criticate de Germania. Însă, dobânzile negative la depozite afectează sutele de mici bănci de economii din Germania care se bazează pe veniturile din dobânzi.

FMI a estimat că, anul acesta, statele din Europa de Est vor înregistra cel mai ridicat ritm de creștere, de 3-4%, în timp ce Comisia Europeană a înrăutățit estimarea de creștere pentru Germania, la 1,6% în 2016.

Ritmul mediu de creștere a economiei în Europa emergentă încă este mult sub nivelul de dinaintea crizei din 2008 și ar putea dura ceva timp înainte de a ajunge din urmă, în termeni reali, restul Europei avansate.

Consumul intern va fi motorul de creștere al CESEE, datorită „politicilor macroeconomice de susținere” și a majorării salariilor reale, se arată în raportul FMI, care avertizează că stagnarea zonei euro, principalul partener comercial al multor state din CESEE, ar putea afecta ritmul de creștere.

Economiile din Europa Centrală și de Sud Est trebuie să facă reforme pentru a crește productivitatea, să stimuleze investițiile și să îmbunătățească oferta de mână de lucru pentru a accelera procesul de convergență, se arată în raportul instituției financiare internaționale.

După o creștere solidă în 2015, regiunea Europei Centrale și de Sud Est se îndreaptă spre o perioadă turbulentă. O creștere mai redusă în zona euro și SUA, înăsprirea condițiilor financiare globale și slăbiciunile din multe economii emergente creează turbulențe. Cu toate acestea, pe termen scurt, creșterea este preconizată să rămână robustă în majoritatea statelor din CESEE grație unei cereri interne solide, estimează FMI.

„În România, se derulează o relansare ciclică, iar creșterea este preconizată să se întărească, sprijinită de majorarea salariilor, prețurile reduse la combustibili și scăderea TVA”, se arată în raportul citat.

FMI avertizează, însă, că în pofida unei relansări ciclice creșterea din CESEE rămâne sub nivelul de dinaintea crizei, iar dacă această creștere mai redusă va deveni o normalitate acest lucru va însemna un ritm mai lent de convergență cu Europa avansată.

De asemenea, FMI recomandă economiilor din CESEE să stimuleze investițiile, pentru aceasta fiind necesară rezolvarea unei serii de chestiuni structurale pentru a stimula investițiile private. „Noi progrese ar putea fi necesare, în special în România și Bulgaria, unde ratele de economisire ale gospodăriilor continuă să fie negative”, avertizează FMI.

În consecință, Fondul apreciază că politicile ar trebui să se concentreze pe reformele instituționale ce reduc ineficiențele și cresc randamentele investițiilor și economiilor private.

În sfârșit, pentru a menține ritmuri de creștere mai mari decât în Europa avansată, FMI susține că țările din CESEE trebuie să rezolve obstacolele structurale și instituționale care împiedică utilizarea eficientă a tehnologiilor sau duc la alocarea ineficientă a resurselor. Raportul FMI arată că cele mai mari progrese ar putea apărea în urma îmbunătățirii calității instituțiilor, creșterii accesului la serviciile financiare și îmbunătățirii eficienței guvernului.

În ultimul său raport „World Economic Outlook”, publicat la începutul lunii aprilie, Fondul Monetar Internațional a revizuit în creștere la 4,2% estimările privind evoluția economiei românești în acest an, de la 3,9% cât estima în luna octombrie a anului trecut.

Conform prognozelor FMI, Irlanda este singura țară din Europa care va înregistra în acest an o creștere economică mai mare decât cea a României, de 5%, în timp ce, pe ansamblu, Europa va înregistra o creștere economică de 2%, iar Europa Emergentă, regiune care include România, va înregistra un avans al PIB de 3,5%.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA