AcasăActualitate112FINAL DE INVESTIGAŢII - Cetăţeni maghiari, hoți profesioniști, trimişi în judecată de...

FINAL DE INVESTIGAŢII – Cetăţeni maghiari, hoți profesioniști, trimişi în judecată de poliţiştii clujeni după ce au furat două seifuri din Baia Mare şi Cluj (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

FINAL DE INVESTIGAŢII Poliţiştii clujeni au finalizat cercetările într-un dosar penal complex, având un prejudiciu total de peste 260.000 de lei, cu propunere de trimitere în judecată a autorilor.

În urma colaborării cu autorităţile de aplicare a legii din Ungaria, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul de Investigaţii Criminale au documentat activitatea infracţională a doi cetăţeni maghiari, care au acţionat pe raza judeţelor Cluj şi Maramureş, în perioada 2013-2014, conform Ziarul Clujean.

Conform investigaţiilor desfăşurate, în lunile noiembrie 2013 şi ianuarie 2014, cei în cauză, bărbaţi, în vârstă de 38 şi 47 de ani, ar fi sustras două seifuri din incinta unor case de schimb valutar şi amanet de pe raza municipiilor Cluj-Napoca şi Baia Mare, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat.

Aceştia ar fi reuşit să pătrundă în interiorul societăţilor comerciale prin anihilarea sistemului de alarmă, ruperea butucului yalei uşii de acces şi spargerea unui perete.

Seifurile au fost transportate în zone împădurite din Bihor şi Maramureş, unde au fost tăiate, fiind sustraşi bani şi alte bunuri, cauzând prejudicii în valoare de 189.450 de lei şi 51.000 de lei.

Totodată, cei doi au fost cercetaţi pentru comiterea a două tentative la infracţiunile de furt calificat, încercând să sustragă seiful din incinta unei case de amanet din Cluj-Napoca, unde ar fi pătruns, de două ori, la un interval de timp de circa 4 luni, prin anihilarea sistemului de alarmă şi prin ruperea butucului yalei uşii de acces.

Prejudiciul cauzat prin distrugeri a fost estimat la 25.000 de lei.

În luna noiembrie 2014, poliţiştii de investigaţii criminale, sub coordonarea procurorului de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au efectuat percheziţii la domiciliile celor doi, în Ungaria.

Astfel, au fost identificate instrumente care s-ar fi folosit la comiterea faptelor, un cărucior de marfă folosit la transportul seifurilor, precum şi autoturismul cu care s-ar fi deplasat.

Mai multe despre acest caz citiţi AICI

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA