Acasăsinucidere maramuresFestivalul International Coral "Liviu Borlan" - Baia Mare, editia a III-a

Festivalul International Coral „Liviu Borlan” – Baia Mare, editia a III-a

spot_img

DISTRIBUIȚI

În organizarea Asociaţiei „Prietenii Armoniei” şi a Coralei Armonia, la Baia Mare are loc, între 6-8 septembrie 2013, cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional Coral „Liviu Borlan”. S-au înscris în concurs 10 coruri, din România, Slovacia, Ucraina.

Festivalul-concurs debutează vineri, 6 septembrie, de la ora 16, la Casa Tineretului din Baia Mare. La conferinţa de presă care va vea loc tot vineri, de la ora 12, în Salonul Roşu al Hotelului Mara, se va face şi tragerea la sorţi a ordinii de intrare în concurs.

Juriul festivalului este format din: Voicu Enăchescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale Corale din România, preşedintele juriului; Milan Kolena – Universitatea de Artă Muzicală, Bratislava, SLOVACIA; Mihail Diaconescu – Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti; Ionică Pop -Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca; George Dumitriu – Universitatea de Arte “George Enescu”, Iaşi; Éva Kollár – Facultatea de Dirijat Coral a Academiei Muzicale, Budapesta, UNGARIA; Veronika Lozoviucová – Şcoala de Muzică şi Arte, Praga, CEHIA,  Maria Pocol – Liceul de Arte Baia Mare.

Director de festival,  prof. Mihaela Bob Zăiceanu, dirijorul Coralei Armonia. Director artistic, Andrea Angelini, Italia. Observatori internaţionali: Andrea Angelini, din partea Federației Internaționale de Muzică Corală şi Michael Scheck, din partea Asociaţiei Europene Corale  Europa Cantat.

Partenerii festivalului sunt: Municipiul Baia Mare, Consiliul Judeţean Maramureş,  Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Maramureş, International Federation for Choral Music, Asociaţia Naţională Corală din România, Şcoala populară de artă « Liviu Borlan », Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Maramureş, Biblioteca judeţeană « Petre Dulfu », Casa Tineretului, Clubul Rotary Baia Mare.

Premierea şi spectacolul de gală vor avea loc sâmbătă, 7 septembrie, orele 15, la Casa Tineretului. De la orele 19, formaţiile corale participante vor susţine concerte simultane, prezentate în programul anexat.

Şi la ediţia 2013, va fi lansată o nouă culegere de piese corale semnate Liviu Borlan, alcătuită şi îngrijită de aceiaşi entuziaşti iubitori de muzică, profesorii Lotica şi Simion Vaida.

Organizatorii vă invită să luaţi parte la evenimentele incluse în Festival. Intrarea liberă pentru iubitorii muzicii.

Festivalul Internaţional Coral Liviu Borlan – ediţia a III-a
Programul manifestărilor
5 – 8 septembrie 2013
Joi – 5 sept. 
Primirea concurenţilor şi a juriului – holul hotelului Mara şi hotelului Rivulus
Vineri – 6 sept. 
  800 – 1200    Primirea concurenţilor 
  830 –   930     Mic dejun 
1030 – 1130   Şedinţa tehnică a juriului – Salon Roşu al Hotelului Mara 
                      Acomodarea formaţiilor corale cu sala de concurs
1200 – 1300   Conferinţa de presă – Salonul Roşu al Hotelului Mara
                      Tragerea la sorţi a ordinii de intrare în concurs
1300 – 1400   Masa de prânz
1400 – 1500   Acomodarea formaţiilor corale cu sala de concurs
1600 – 1930   Festivalul concurs – Casa Tineretului
1930 – 2015   Surpriza organizatorilor – Casa Tineretului 
           2030    Cina  
Sâmbătă 7 sept. 
  830 –   930 Mic dejun 
1100 – 1200  Masa rotundă cu dirijori de formaţii corale – Hotelul Mara
1500 – 1830  Gala Laureaţilor – Casa Tineretului
1900 – 2000  Concerte susţinute simultan de către formaţiile corale participante
Catedrala Episcopală Sfânta Treime, Baia Mare:
– Corul Sfânta Treime, al Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, dirijor prof. Iosif Fiţ
– Corul Anastasis, al Catedralei Episcopale Sfântul Nicolae din Deva, dirijor pr.Dorin Kladni
Biserica Naşterea Domnului, Baia Mare:
– Corul Pr.Ion Ionescu din Topoloveni, dirijor pr. Ion Isăroiu
– Corul Voces din Oradea, dirijor Dorina Dumitrescu
 Biserica Sfânta Cruce, Baia Mare:
– Corul Cantica Collegium Musicum din Martin-SLOVENIA, dirijor Štefan Sedlický
– Corul Anche Musica din Ploieşti, dirijor Amalia Secreţianu
 Biserica Sfânta Maria, Baia Mare:
– Corul Alla Breve din Odorheiu Secuiesc, dirijor Laszlo Kovacs
– Corul Artos din Lviv-UCRAINA, dirijor Nataliya Ivashkiv
 Biserica Sfinţii 12 Apostoli, Baia Mare:
– Corul Musica Divina din Deva, dirijor Gelu Onţanu-Crăciun
– Corul Appassionato din Târgovişte, dirijor Florin Emil Nicolae Badea
 2030  Dineul de gală – Terasa hotelului Mara Duminică 8 sept. Plecarea concurenţilor. Programe turistice opţionale post festival 
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA