Acasă slolvacia FESTIVALUL AMBASADELOR - Spectacol Grigore Leșe, la gala de inaugurare

FESTIVALUL AMBASADELOR – Spectacol Grigore Leșe, la gala de inaugurare

DISTRIBUIȚI

Numeroși diplomați străini au participat, marți, alături de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la gala de inaugurare a Festivalului Ambasadelor, organizată la Teatrul de operetă Ion Dacian, al cărei principal punct de atracție a fost recitalul artistului Grigore Leșe în spectacolul Sarea Pământului.

Cuvântul de deschidere a fost rostit de șeful diplomației române, care a apreciat demersul organizării unui astfel de festival, arătând că performanța în actul artistic se obține ca și în activitatea diplomatică plecând de la aceleași principii.

”Îndemnul acestui festival al ambasadelor – Open your culture – redă în primul rând deschiderea, interesul și dinamismul capitalei României. În același timp, arată disponibilitatea atât a misiunilor diplomatice străine la București, dar și a publicului larg, a societății civile din România de a înțelege și de a accepta diversitatea, de a dărui și de a primi în egală măsură. Asemenea actului artistic și cultural a cărui performanță se câștigă prin răbdare, pasiune, dăruire, efort, consecvență, și activitatea diplomatică pornește de la aceleași principii”, a spus Aurescu.

Cincizeci de ambasade, institute culturale și organizații internaționale participă, în perioada 1 – 5 septembrie, la Festivalul Ambasadelor Open your Culture, care își propune promovarea diversității culturale și artei țărilor cu misiuni diplomatice în România.

Timp de cinci zile, în patru puncte din Capitală – Biblioteca Națională a României, Parcul Tineretului-Lumea Copiilor, Cinema Studio și Galeria Galateca – se vor desfășura activități culturale și artistice, precum expoziții cu tematică internațională de arte vizuale, demonstrații și degustări culinare tradiționale, spectacole de muzică, dansuri, artizanat, meșteșuguri și obiceiuri de pe întreg mapamondul, momente pentru copii și activități captivante de diplomație culturală.

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA