AcasăEvenimentFestival: Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun pe scena Casei Tineretului din Baia...

Festival: Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun pe scena Casei Tineretului din Baia Mare. Câştigătorul de la “Dansez pentru tine” a colindat şi el

spot_img

DISTRIBUIȚI

Casa Tineretului din Baia Mare a găzduit ieri seară ediţia a IV-a a Festivalului de tradiţii şi obiceiuri de Crăciun, un proiect iniţiat de Direcţia Judeteană pentru Tineret şi Sport Maramureş, în parteneriat cu Asociaţia Tradiţii Maramureşene Baia Mare.

Evenimentul s-a bucurat de un real succes, sala din incinta Casei Tineretului fiind neîncăpătoare pentru toţi cei care au vrut să vadă pe scenă mai multe ansambluri din judeţ şi au vrut să asculte cântecele specifice Sărbătorilor de Iarnă.
Printre ei s-a aflat şi câştigătorul ediţiei din acest an a evenimentului “Dansez pentru tine”, Răzvan Marton, care de altfel a şi urcat pe scenă şi a interpretat a capella o colindă veche de la el din zonă. În rest, a dat autografe, fiind asaltat de f ani, dar mai ales fane.
Aşadar, pe scenă au urcat rând pe rând copiii de la Grădiniţa “Otilia Cazimir” din Baia Mare, Ansamblul “VOINICELUL” din Groşi, Ansamblul “Cetatea Chioarului” din Remetea  Chioarului, Ansamblul “Plaiuri Someşene” din Fărcaşa, Ansamblul “Tradiţii Maramureşene” Baia Mare, Ansamblul “Codrenii din Ulmeni”, Ansamblul “Malinul” din Bozânta Mare,  Grupul “Burgonya virag” din Câmpulung la Tisa, Ansamblul “Doina Lăpuşului” din Lăpuş, Ansamblul “Florile Cosăului” din Budeşti, respectiv celebrul Viflaim din Groşi.
Prezentatoarea evenimentului – Amalia Chioran, iar gazdele din scenă au fost Mihaela Iacob şi Vasile Pop interpreţi de muzică populară apreciaţi şi îndrăgiţi.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA