AcasăEvenimentFĂRĂ BULLYING! - Luptătorul băimărean Rogoz Ionuț oferă lecții gratuite de autoapărare...

FĂRĂ BULLYING! – Luptătorul băimărean Rogoz Ionuț oferă lecții gratuite de autoapărare pentru victimele fenomenului

spot_img

DISTRIBUIȚI

Fenomenul a cărui denumire a ajuns cunoscută în lumea întreagă ca “bullying” a existat, există și, sperăm noi, nu va mai exista în viitor. Din nefericire, potrivit studiilor, în România un procent uriaș de copii cad pradă acestui fenomen în școlile din țară. Zilele trecute, întreaga presă națională era plină de subiectul adolescentei de 13 ani din Târgu Jiu, filmată în timp ce e umilită și bătută de alte patru adolescente. Fie că ne place sau nu, asemenea scene se petrec zilnic în școlile din țară, ori în afara lor, multe dintre ele nefiind înregistrate video.

Multe persoane publice cunoscute s-au ridicat împotriva bullyingului de-a lungul ultimilor ani, însă prea puțini au făcut ceva pentru a încerca să combată cu adevărat fenomenul. Unul dintre cei care au luat atitudine recent este luptătorul profesionist de MMA din Baia Mare, Rogoz Ionuț.

Ionuț a deschis în urmă cu puțin timp o academie de arte marțiale, împreună cu soția sa, Rogoz Florentina și un alt instructor specializat în sporturile de contact, Covaci Paul. Deși foarte tineri, cei trei își propun să ducă numele orașului la cele mai importante competiții din țară și chiar din Europa. Între timp, au venit cu o propunere inedită pentru a minimiza pe cât se poate acest fenomen de bullying: cei trei își pun la bătaie expertiza și timpul absolut GRATUIT pentru a le antrena pe tinerele victime din Baia Mare și Maramureș în arta autoapărării, pentru ca astfel de cazuri precum cel din Târgu Jiu să nu se mai repete.

Am văzut filmulețul unde o fată de 13 ani a fost agresată de mai multe fete de cam aceeași vârstă. Era neajutorată și umilită de către acestea, în timp ce alți inconștienți o filmau. Legile sunt blânde, părinții fetelor care au agresat-o pe adolescenta de 13 ani au primit amenzi de 500 de lei. Este de neconceput! M-am gândit ce aș putea să fac pentru a schimba ceva, așadar vreau să anunț că începând de astăzi ofer antrenamente de autoapărare GRATUIT adolescenților ce au trecut prin fenomenul bullying, fiind batjocoriți de fel și fel de șmecherași„, ne-a declarat luptătorul băimărean.

Doritorii pot să îl contacteze pe Ionuț la numărul de telefon 0751 942 219.

 

Adrian Barbur

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA