AcasăAlteleEconomicFACILITĂŢI - 250 de euro pe lună angajatorilor care formează ucenici

FACILITĂŢI – 250 de euro pe lună angajatorilor care formează ucenici

spot_img

DISTRIBUIȚI

FACILITĂŢI Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, joi, în şedinţa Executivului, că va fi aprobat un proiect de lege prin care angajatorilor li se va deconta salariul minim pe economie dacă încadrează ucenici şi stagiari, astfel încât un angajator dacă acceptă să formeze la locul de muncă un ucenic va primi pe toată perioada acestei calificări suma de 250 de euro lunar, scrie Libertatea.

FACILITĂŢI ”Proiectul prevede ca un angajator dacă acceptă să formeze la locul de muncă un ucenic va primi pe toată perioada acestei calificări suma de 250 de euro lunar, practic salariul minim pe economie pentru plata acestui ucenic.

Mai mult decât atât, la sfârşitul acestei calificări el se alege şi cu un certificat de ucenicie, ceea ce presupune că poate să se angajeze oricând fiind deja format profesional”, a declarat ministrul Muncii.

Acelaşi lucru se va întâmpla şi pentru tinerii absolvenţi cu studii superioare, pentru că şi ei vor primi un certificat de stagiu.

 

Ea a precizat că prin această măsură se urmăreşte reducerea cât mai mult a şomajului, dar şi formarea unui personal calificat ”care poate oricând să se angajeze în altă parte dacă la sfârşitul acestei perioade, după ce nu va mai primi bani de la stat, angajatorul nu doreşte să îl mai ţină pe locul de muncă”.

Ministrul Muncii a afirmat că sumele nu provin de la bugetul de stat ”decât la început pentru ca apoi sunt decontate din fonduri europene pe Programul Operaţional Capital Uman, deci impactul pe buget este nesemnificativ”.

Olguţa Vasilescu a subliniat că acesta este un proiect de lege aşteptat de mediul de afaceri şi de aceea s-a solicitat procedura de adoptare de urgenţă pentru a trece cât mai repede de Parlament.

Totodată, premierul Sorin Grindeanu a afirmat că proiectul de lege a rezultat în urma discuţiilor cu investitorii români şi străini, fiind o adaptare a şcolii la cerinţele pieţei muncii din România.

”Noi am înţeles această solicitare şi venim cu acest proiect prin care decontăm salariul minim pe economie pentru firmele care încadrează ucenici şi stagiari”, a mai spus premierul Sorin Grindeanu.

sursa INFO

sursa FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA