AcasăslolvaciaEXPOZIȚIE LA TEATRU – Ziua Limbii Maghiare, sărbătorită la Baia Mare

EXPOZIȚIE LA TEATRU – Ziua Limbii Maghiare, sărbătorită la Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

EXPOZIȚIE LA TEATRU  În data de 18 noiembrie 2016, cu ocazia Zilei Limbii Maghiare, Consiliul Consultativ al Organizațiilor de Tineret din Area Baia Mare (NTIET) a organizat o expoziție în Teatrul din Baia Mare. După cum se știe, în anul 2015, plenul Camerei Deputaților a declarat data de 13 noiembrie drept Ziua Limbii Maghiare în România. Legea inițiată de deputații și senatorii UDMR face posibilă ca în România, în orice localitate având și o populație de etnie maghiară, Ziua Limbii Maghiare să poată fi sărbătorită oficial și în mod demn, prin organizarea de evenimente culturale și serii de programe.

Fotografiile pentru expoziția dedicată unor inventatori maghiari, constând în paisprezece panouri în cinci limbi au fost primite în dar de la Forul Tinerilor Maghiari din județul Cluj (KIFOR). Prima ediție a acestei expoziții, ce a avut loc anul trecut la Cluj, în Capitala Europeană a Tineretului, a avut un succes răsunător.

La vernisaj, Hitter Ágota și Maidic Henriett au oferit un moment muzical reprezentând o poezie muzicalizată de-a lui Dsida Jenő, după care Dragomir Norbert a recitat poezia lui József Attila, intitulată La Dunăre (A Dunánál).

În discursul său inaugural, Vida Noémi, viceprimarul Municipiului Baia Mare a spus că „Atunci când sărbătorim ziua limbii maghiare, este important să îi arătăm valorile noastre și societății majoritare. Într-un oraș precum Baia Mare, unde maghiarii sunt în minoritate, este de importanță majoră conviețuirea cu societatea majoritară, respectul și acceptarea reciproce ale culturilor și valorilor.”

Oravecz Csongor a subliniat importanța colaborării dintre organizațiile de tineret. „Este îmbucurător să vedem că în Transilvania există o rețea de tineret care colaborează atât de bine, și datorită căreia, expoziția de astăzi a putut avea loc aici, la Baia Mare.”

Vernisajul a fost urmat de alte două evenimente în limba maghiară: o comemorare a revoluției din 1956, respectiv un bal al bobocilor liceeni.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA