Mulți ne-am imaginat că de asta va fi altfel, că se va merge până la capăt, chiar dacă niciunul dintre cei care au ieșit în stradă nu știa unde și cum se poate ajunge acolo. Cei care am trăit evenimentele din decembrie ’89 oftăm și astăzi, amintindu-ne cât de naivi am putut fi, cum i-am lăsat să ne prostească pe față. Am pus și noi, inconștienți, umărul și i-am ajutat pe cei care ne-au furat revoluția pe când nici nu se răcise bine.
În ianuarie 2012, pe un ger năprasnic, oamenii au ieșit în stradă zile la rând și au reușit să dărâme guvernarea de tristă amintire a democraților. A fost singura mișcare de stradă care și-a îndeplinit obiectivul asumat. Tot un fel de mobilizare generală a fost și la ultimul referendum pentru demiterea lui Băsescu, dar cei peste șapte milioane de implicați au trebuit să se recunoască învinși de către un sistem foarte bine pus la punct, ce s-a dovedit capabil să răstoarne voința legitimă a poporului.
Acum, cumplita tragedie din Clubul Colectiv a fost scânteia care a dinamizat populația să iasă în stradă și să protesteze împotriva sistemului care a adus țara la o cotă inimaginabilă de mitocănie, sărăcie, incompetență și disperare. Zeci de mii de oameni s-au adunat să strige în toată țara că așa nu mai merge, să le spună celor responsabili că a venit vremea să plătească pentru ticăloșiile făcute în ultimii 26 de ani, că lichelele care ne-au condus, la toate nivelurile, trebuie să plece, să nu se întoarcă niciodată.
Focul străzii nu s-a stins câteva zile, ba la un moment dat părea că se întețește, dar nu s-a mai găsit combustibilul necesar pentru întreținerea lui. L-a stins de tot pompierul fruntaș Klaus Johannis, cel care a descins în piață într-o seară anume aleasă, la o oră în care erau mai puțini protestatari decât gărzile sale de corp. A stat câteva minute, după care, satisfăcut și mulțumit de ce a văzut, s-a retras dezordonat într-un cor de fluierături și huiduieli. Interesant, după seara respectivă animația din stradă s-a mutat între zidurile și pe coridoarele palatului, acolo unde, înconjurat de sfetnicii săi de taină, pune la cale strategiile de salvare ale sistemului.
După fățarnica întâlnire din piață, strada s-a liniștit cu toate că nu avea nici un motiv să o facă, în condițiile în care a reușit să elimine doar unele cauze mărunte producătoare de frustrări, dar nici una reală, din sutele strigate de protestatari. Sensul mișcării a fost deturnat încă odată, revoluția care promitea atât de mult la început, și-a ratat din nou finalul.
Departe de mine gândul să cred că principalul vinovat de eșecul revoltei din stradă ar fi președintele Johannis. Vreau să spun doar că datorită deciziei demagogice de a implica strada în negocierile privind formarea unui nou guvern, precum și vizita sa în piață, au contribuit la sfârșitul mișcării. Poate că președintele a acționat inconștient, cei care îi stau prin preajmă sunt niște nătărăi sadea, care îl lasă sau îl împing să greșească. Altfel nu se poate explica întâlnirea cu reprezentanții străzii care nici măcar n-au fost în stradă! Tinerii frumoși și furioși nu puteau să se simtă reprezentați de tinerelul Andrei Cornea, cel care a făcut sau face zilele astea vreo 70 de anișori. Nici de Liviu Mihaiu, fostul guvernator politic la Deltei Dunării, sau de alții de teapa acestora. Normal că tinerii s-au simțit trădați de cel pe care exact în urmă cu an, prin niște eforturi colosale, l-au făcut președintele României.
Deocamdată au renunțat la luptă. Poate au înțeles că lupta cu sistemul nu poate fi câștigată fără organizare, program și lideri autentici. În situația de acum, chiar dacă revendicările străzii sunt legitime, fiind, practic, ale majorității populației, ea nu are nicio legitimitate. Istoria revoluțiilor și a mișcărilor de protest ne arată că strada dărâmă, inclusiv guverne sau regimuri opresive, dar niciodată nu construiește.
Democrația presupune ca electoratul să-și trimită aleșii în structurile de conducere ale țării. Modul în care administrează țara poate fi criticat și contestat, inclusiv în stradă, dar protestatarii, chiar dacă sunt mânați la luptă de cele mai bune intenții, nu pot să nu țină seama de voința cetățenilor exprimată la urne. Conducătorii vremelnici pot fi schimbați numai în baza unei consultări electorale. Altfel s-ar instaura anarhia în locul democrației reprezentative, care stă la baza tuturor statelor moderne și dezvoltate din lume.
O stradă neorganizată este supusă permanent riscului de a fi manipulată. Și de data asta revolta, emoțională la început, a fost lăsată să se propage doar până în punctul în care s-a reușit demisia Guvernului Ponta. O realizare care satisface orgoliile celor care de un an visează la Guvernul meu, chiar dacă vor trebui să mai aștepte cel puțin încă pe atât. Ei au realizat multe, protestatarii nimic. Tinerii au abandonat strada, dar politicienii își vor reveni rapid din sperietură și se vor întoarce la vechile practici.
Președintele ne va da un premier și un guvern tehnocrat, spre marea mulțumire a politicienilor care îl vor obliga să joace cum vor ei. Îl vor susține să nu cadă, Doamne ferește, își vor mai vota niște privilegii cu tupeul specific, îl vor șantaja de câte ori vor putea, vor scăpa de responsabilitatea guvernării și își vor pregăti în liniște locurile eligibile pe listele electorale.
Viața merge mai departe. Din păcate, singurul remediu al durerilor noastre constă în uitare. E mai comod să uiți decât să te revolți. Exact asta așteaptă și găștile politice din partea noastră.
Grigore Ciascai
