AcasăOPINIIEXERCIȚII DE LUCIDITATE - Alte măști, aceeași piesă, dar și un licăr...

EXERCIȚII DE LUCIDITATE – Alte măști, aceeași piesă, dar și un licăr de speranță

spot_img

DISTRIBUIȚI

Anul 2016 este unul electoral, cu alegeri locale și parlamentare, ambele deosebit de importante pentru tot românul. Cu trei luni înaintea localelor se simte că începe să se miște tot politicianul, după ce vreme de patru ani nu prea i-a simțit nimeni prezența.

Liderii centrali ai partidelor au ieșit ca ursul din bârlog, cutreieră țara ca să vestească poporenilor că oamenii lor sunt cei mai buni și mai cinstiți dintre incompetenții și hoții care au pus țara pe butuci și-au dus oamenii în pragul disperării. Gorniștii umblă din județ în județ, nu obosesc să repete cu obstinație aceleași minciuni, să prostească adunătura cu promisiuni deșarte pe care le uită imediat ce se urcă în mașinile luxoase dotate cu șoferi.

Nu dau nici un semn că le-ar păsa de faptul că oamenii s-au săturat până peste cap de ei, că nu-i mai suportă, că știu că-i mint doar ca să le obțină votul. E o saturație generalizată față de toți politicienii, de hoție, de manevrele pe care le fac imediat ce au pus mâna pe funcții, de corupți, de cumetrii, de combinații nesimțite, de amatorism. Politica din zilele noastre e doar o joacă de-a șoarecele și pisica între găștile care stăpânesc pe rând România și o sufocă de atâta dragoste, așa cum procedează șarpele boa când își îmbrățișează victimele.

E o lehamite națională, o stare de insuportabilitate a celor care ne oferă spectacole de circ grotesc, în vreme ce noi vrem și așteptăm să-i vedem în cătușe pe cei care au furat și au distrus economia țării, să asistăm la confiscarea averilor acumulate ilicit. Nu ne putem declara satisfăcuți când îi vedem pe hoți odihnindu-se luni de zile în arest preventiv sau la domiciliu.

Credem că România lucrului bine făcut nu se poate realiza cu jumătăți de măsură, cu un președinte care și-a pierdut casa dobândită ilegal în instanță, iar acum face eforturi să o recupereze cu ajutorul altor judecători. România nu poate fi condusă de pe Facebook, din week-end-uri prelungite sau din concedii lungi și dese, de către un individ care și-a luat țara înapoi prin servicii, și-a instalat guvernul lui, iar acum ne propune să-i fim parteneri într-un program iluzoriu pe care nici el, nici consilierii care-l înconjoară nu-l pricep.

Ne-am săturat de neputința mioritică dezarmantă, de indivizi unsuroși de care se lipește banul public, de baroni, de tembeli și de lichele, de impostură, prostie, incompetență, incultură, lașitate, de politicieni care n-au nimic în comun cu masa uriașă de oamenii nemulțumită și revoltată. Nu s-a schimbat nimic nici după Momentul Colectiv pe care, inițial, mulți l-am perceput ca pe unul de cotitură. S-a schimbat un guvern politic, ales de cetățeni, cu unul tehnocrat, numit de Marele Mut de la Cotroceni, dar oamenii nu văd nicio deosebire în modul de administrare al țării.

În Maramureș, trupele de șoc sunt pregătite să dea asalt asupra cetățenilor cu drept de vot încercând să-i mai prostească odată cu aceleași vorbe de descântec pe care le repetă fără rușine de 26 de ani.

Mircea Man, cel care a intrat în politică din fragedă pruncie, ne-a fluturat prin fața ochilor un sondaj din care, cică, ar rezultat că în Baia Mare liberalii sunt cu o grămadă de procente peste gașca social-democrată. Și dacă stau așa de bine în reședința de județ, normal că nu se pune problema ca să nu cucerească întregul județ. ”Ideal ar fi să câștigăm alegerile în Maramureș cu 51%, dar suntem conștienți de sondajele care ne arată că în județ avem 46%”, ne spune veșnicul politician.

Că liberalii sunt mai sus sau mai jos decât colegii lor din armia seineanului Zetea, ne lasă rece, nu are nicio importanță. Maramureșul va rămâne sub stăpânirea unor incompetenți care n-au fost capabil să desfășoare un singur proiect de anvergură în această zonă. În patru ani de domnie, gașca lui Man a căutat un loc unde să amplaseze depozitul de colectare a deșeurilor. A găsit mai multe locații, de câteva ori s-a bătut palma, s-a consumat aldămașul (vezi cazurile Petrova, Rozavlea, Moisei, Vișeu, Lăpușel), mai mare sau mai mic, în funcție de interesele proprietarilor de teren din zonă, dar nu s-a concretizat nimic.

Tot în perioada respectivă s-a început refacerea drumului Baia Sprie – Bârsana, dar lucrările au fost oprite de procurorii DNA, care nici astăzi nu au reușit să lămurească situația. Cu chiu cu vai, lucrarea a fost terminată la finele anului trecut, după aproape șase ani de așteptare! Drumul e numai bun de refăcut prin părțile esențiale, fiind departe de cea ce ne-au arătat proiectanții în prima fază.

Despre altceva nu putem vorbi că nu există. Nici drumuri expres, nici poduri peste Someș, Vișeu, Iza, Mara sau Tisa, nici tunel pe sub Gutâi, nici drum modernizat peste el, nici biserici istorice reabilitate, nici imobile renovate, nici domeniu schiabil, nici aeroport, nici cale ferată, nici gară, nimic nimic.

Nu s-a făcut nimic pentru că Maramureșul face parte dintr-o țară care are cancer generalizat, infiltrat temeinic în fiecare instituție, în fiecare partid și politician, iar leacul e greu de găsit. Sigur că există oameni de valoare printre noi, care n-au fost, încă, contaminați cu virusul politic, dar e dificil să-i descoperim și să-i promovăm, mai ales când ei nu sunt deciși să facă pasul în față.

Baia Mare și Maramureșul au nevoie de oameni competenți, cu bun simț, normali și integri, ca să se poată trece la o nouă etapă în evoluția lor. Cetățenii au puterea de a face mai mult, de a începe ceva trainic ce poate fi continuat de toți cei cu dorință și voință. Trebuie să ne regăsim valorile, să le ajutăm, să le împingem în față ca să ne conducă, să le susținem să ajungă acolo.

Avem nevoie de oameni buni, tineri sau cu experiență, care sunt pregătiți să conducă, să oprească șmecheriile și interesele politicienilor hrăpăreți și iresponsabili, să facă ceva pentru Maramureș. Cum a fost sub conducerea lor am văzut, știm, cunoaștem. E vremea să încercăm o schimbare.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA