AcasăActualitateEXECUȚIE PUBLICĂ - Cu câteva zile înainte de sentința în dosarul unde...

EXECUȚIE PUBLICĂ – Cu câteva zile înainte de sentința în dosarul unde majoritatea probelor sunt nule și ar putea fi achitat, Cătălin Cherecheș este linșat mediatic

spot_img

DISTRIBUIȚI

În 24 noiembrie, Curtea de Apel Cluj se va pronunța în dosarul primarului Cătălin Cherecheș, unde acesta a fost condamnat în primă instanță. Existau șanse mari ca primarul să fie achitat, luând în considerare faptul că majoritatea probelor în acuzare ar trebui să fie lovite de nulitate absolută, în condițiile în care denunțătorul a efectuat înregistrări pe cont propriu după depunerea denunțului, fără a exista o autorizare din partea unui judecător de drepturi și libertăți și fără ca procurorul să dispună autorizarea legală a denunțătorului ca și colaborator.

Practic, acest dosar a fost aproape câștigat de Cherecheș. În 8 noiembrie, însă, a apărut bomba: soacra primarului a fost prinsă în flagrant, presupunându-se că ar fi încercat să mituiască unul dintre judecătorii care urmau să se pronunțe în dosarul Cherecheș. A ieșit scandal național, este un dosar în curs de cercetare, unde sunt vizați socrii primarului.

Cătălin Cherecheș a fost șocat de aceste întâmplări din ultimele zile, și pe bună dreptate. De ce? Citiți mai jos, cu link spre ziare centrale care au intrat în jocul procurorilor în linșajul mediatic, respectiv al unor entități media care publică informații care dovedesc lipsa de imparțialitate în cazul Cherecheș: https://newsweek.ro/investigatii/primarul-chereches-a-carat-15-mil-euro-intr-un-seif-din-germania-in-transe-de-sub-10000-euro

Judecătoarea care a făcut denunț cu privire la presupusa mită a soacrei primarului, nu a cerut cu adevărat o abținere, dimpotrivă, a transmis un document prin care își asumă imparțialitatea în dosarul primarului și care se mimează de fapt o cerere de abținere, fiind doar o formalitate pe care o impunea legea în asemenea cazuri.

https://www.luju.ro//vorbe-de-fumoar-9-11-2023-zece-zile-mama-i-a-ascuns-judecatoarei-tentativa-de-mituire

În mass media au apărut, imediat după scandalul mediatic legat de reținerea socrilor primarului, articole care arătau că judecătoarea în cauză ar fi trimis o solicitare de abținere. Dacă citiți documentul, postat de Luju, puteți vedea că magistratul nu doar că nu solicită cu adevărat să se abțină, dar subliniază că poate să pronunțe o soluție în dosar fără nici o problemă și că această cerere a fost depusă mai mult „de gura lumii”.

Cu tot respectul pentru profesionalismul magistratului vizat, cum au declarat multe nume mari din justiție în ultimele zile, în urma flagrantului în care este implicată aceasta, alături de mama sa, o face categoric incompatibilă, lipsită de imparțialitate, neputând astfel să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil.

Un judecător care face un denunț la DNA și colaborează cu organele de urmărire penală (fapt pentru care merită toată admirația și aprecierea), pentru probarea unei infracțiuni de corupție exact în legătură cu dosarul pe care îl judecă, nu mai poate fi imparțial!

Dacă judecătoarea va dispune o soluție de achitare, se va interpreta că a fost influențată de propia mamă cu privire la soluția de achitare. Dacă va dispune condamnarea, se va interpreta că este răzbunare sau o încercare de a demonstra că nu a existat nici o înțelegere între mama magistratului și soacra inculpatului.

Nu discutăm vinovăția sau nevinovăția unui inculpat, în cazul de față al primarului Cătălin Cherecheș. Cert este că acesta, la fel ca orice alt cetățean, are dreptul de a fi judecat de judecători imparțiali, asupra cărora nu tronează absolut nici un semn de întrebare.

Altfel, asistăm doar la o execuție publică, iar întâlnirea dintre soacra primarului și mama magistratului nu pare să fi fost o întâmplare.

Ce spune un specialist avocat:

https://www.luju.ro/judecatoarea-lui-chereches-nu-mai-poate-fi-impartiala-aparatorul-primarului-catalin-chereches-avocatul-razvan-doseanu-acuza-dupa-ce-judecatoarea-georgiana-rodica-farcas-hinganu-de-la-ca-cluj-pe-care-soacra-edilului-ar-fi-incercat-sa-o-mituiasca-a-fost-pas

Ce spune DNA:

https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=12282

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA