AcasăEvenimentEVENIMENT - Ziua Mondială a Zăpezii, marcată la Cavnic

EVENIMENT – Ziua Mondială a Zăpezii, marcată la Cavnic

spot_img

DISTRIBUIȚI

Duminică, 17 ianuarie, Programul TuSport a marcat celebrarea Zilei Mondiale a Zăpezii prin activităţi preventiv–educative, jocuri în zăpadă şi trasee aplicative de schi. Au fost prezentate şi reguli de bază pe pârtiile de schi, având în vedere accidentele anterioare pe aceste pârtii.

La finalul evenimentului Jandarmeria Montană, reprezentată prin Postul Montan Cavnic, a instalat un atelier de prezentare a materialelor din dotarea specifică. La acest eveniment, organizatorul a aproximat participarea unui număr de 200 de copii, însoţiţi de părinţii acestora.

În ciuda instructajelor efectuate de organizatori, s-a înregistrat o accidentare astfel, la ora 13:30, patrula de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflându-se în serviciul de patrulare în zona pârtiei de schi Icoana, a fost sesizată despre faptul că o persoană de sex feminin a căzut pe gheaţă la baza pârtiei, acuzând dureri puternice la cotul drept. Persoana în cauză se numeşte R. R.B., în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Satu Mare.

Jandarmii împreună cu reprezentanţii Salvamont, i-au acordat primul ajutor, după care persoana a fost transportată la punctul de prim ajutor, apoi cu o ambulanţă la Spitalul de Urgență Constantin Opriş din Baia Mare, pentru investigaţii de specialitate.

Pentru evitarea situaţiilor nedorite, Jandarmeria Maramureş reaminteşte turiştilor să ţină cont de următoarele:

– să se informeze prin consultarea prognozei meteo, a itinerariilor, a condiţiilor climatice locale, alte detalii specifice zonei înainte de a pleca în zona montană;
-să aibă autovehicule de teren, echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă;
– să folosească drumurile deschise circulaţiei;
– să aleagă traseele montane sau pârtiile de schi, în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică;
-în caz de accident, să anunţe Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt cei aflaţi în dificultate.

Iubitorii sporturilor de iarnă trebuie să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locurile de desfăşurare ale competiţiilor, în apropierea lor, precum şi în locurile de desfăşurare ale acestor competiţiilor de schi.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA