AcasăslolvaciaEVENIMENT – Organizația locală de tineret a PNȚCD Baia Mare se relansează...

EVENIMENT – Organizația locală de tineret a PNȚCD Baia Mare se relansează printr-un concurs de karaoke

spot_img

DISTRIBUIȚI

Organizația de tineret al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) Baia Mare se relansează într-un mod inedit. Tinerii țărăniști organizează vineri, 15 aprilie, o seară de karaoke. Evenimentul va avea loc la Saint-Moritz, situat pe strada Școlii din Baia Mare, cu începere de la ora 20:00. La manifestare sunt așteptați toți cei care știu să se distreze și au ureche muzicală.

Potrivit filialei de tineret al PNȚCD Maramureș, evenimentul a fost ales special pentru a reactiva organizația.

„Am ales această provocare, cea de a fi președinte al filialei de tineret,  pentru că îmi pasă de ce se întâmplă în jur și în acest oraş. Este ceva nou pentru mine, iar primul pas este să începem să ne cunoaștem între noi, tocmai de aceea vineri seara organizăm o seară de karaoke”, a spus Andrei Petucher, președintele organizației de tineret al PNȚCD Baia Mare.

Conducerea organizației de tineret a PNȚCD a fost numită marți, 12 aprilie.

„Am reactivat organizația de tineret a Partidului Național Creștin Democrat. În mare parte este vorba despre tineri care m-au urmat de când activam în PNL, dar au venit și tineri care doresc să se implice activ în viața cetății”, a spus Radu Ardelean, președintele PNȚCD Baia Mare.

Tinerii promit o seară pe cinste, o seară din care nu va lipsi voia bună și muzica.

ActualMM.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA