AcasăEvenimentEVENIMENT - „Oina pe plaiuri maramureșene”, lansată astăzi la Biblioteca Județeană din...

EVENIMENT – „Oina pe plaiuri maramureșene”, lansată astăzi la Biblioteca Județeană din Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cartea „Oina pe plaiuri maramureșene” a fost adusă astăzi, 22 februarie, în fața iubitorilor de literatură și sport.

Volumul, scris de Viorel Bălin, prezintă oina ca și un sport spectaculos, singurul joc autentic românesc. La lansarea cărții, care a avut loc la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, au participat atât reprezentanți ai societății civile cât și foști jucători de oină.

Vizibil emoționat, Viorel Bălin a vorbit despre importanța sportului colectiv numit oină.

„Îmi creează o stare de emoție care trebuie să îmi treacă până la urmă dar vă mulțumesc pentru prezență. Oina ne-a dat nouă, românilor, singurul joc sportiv pe care îl avem. Altele nu avem, celelalte fiind import. Oina este jocul nostru sportiv, al românilor, și îl respectăm cu tare mică măsură, să zic așa. Mai ales că la un moment dat am ajuns să îl compar cu baseball-ul pentru că sunt foarte asemănătoare din punct de vedere al materialelor de joc”, a spus Viorel Bălin.

oina2Lansarea cărții a scos la iveală amănunte sportive din viața prefectului județului Maramureș. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a fost jucător de oină.

„A fost chiar celebră echipa Recolta din Groși și era celebră pentru că consătenii mei au făcut în acea perioadă ca Groșiul să aibă o foarte mare prestanță atât la nivel județean cât și național. Sunt oameni în această sală care au făcut istorie pentru acest județ și dacă acest joc de oină ar trebui exact să ne facă să ne raportăm la istoria Maramureșului și cine suntem noi”, a spus prefectul Anton Rohian.

„Astăzi ne adună o carte, ne adună o idee, ne provoacă pe noi un om și ne provoacă un element de existență fundamentală a neamului românesc. „Oina pe plaiuri maramureșene” este o carte mare. Paradoxal, oricât ar fi de mică după numărul de pagini, este o carte foarte mare pentru că ea vine să circumscrie un domeniu care este el însuși un domeniu mare, un domeniu major, un domeniu important, unul care poartă pecetea identității”, a spus Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.

Cartea lui Viorel Bălin aduce în fața publicului detalii despre istoria oinei precum și o comparație cu jocul de baseball practicat în America.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA