Acasăsinucidere maramuresEVENIMENT – Baia Mare Tango Weekend

EVENIMENT – Baia Mare Tango Weekend

spot_img

DISTRIBUIȚI

La finalul acestei săptămâni, în perioada 30 – 31 octombrie 2015, Baia Mare va fi gazda unui eveniment mult aşteptat: “Baia Mare Tangou Weekend”. Invitaţi speciali vor fi profesorii de tango argentinian Horia Pop şi Ioana Lascu de la Compania de Tango Cluj, care au contribuit la fondarea primei şi singurei (până în prezent) şcoli de tango argentinian din Baia Mare. Tangoul argentinian face parte din patrimoniul UNESCO şi se practică cu regularitate în cadrul şcolii băimărene Ora de Tango.

Horia Pop şi Ioana Lascu sunt printre cei mai apreciaţi dansatori şi profesori de tango argentinian din ţară. Ei au pus umărul la începuturile acestui dans superb în oraşul nostru, fiind consideraţi fondatori ai şcolii de tango argentinian din Baia Mare, alături de Oana Horotan şi Ion Avram, profesori şi fondatori ai şcolii “Ora de Tango Baia Mare”. Ei vor susține mai multe cursuri de tango atât pentru începători, cât și pentru dansatorii cu experiență de peste un an de tango. Acestea vor avea loc la Centrul CASPEV din Baia Mare (str. Săsarului nr. 3).

Începând din iunie 2013, Horia Pop şi Ioana Lascu de la Compania de Tango Cluj au susţinut ca profesori invitați peste 10 cursuri în cadrul Şcolii “Ora de Tango Baia Mare”, predând comunităţii de tango argentinian din Baia Mare frumuseţea acestui dans apreciat la nivel internaţional în comunităţi de tango din oraşe mai mari sau mai mici.

Evenimentul va culmina sâmbătă, 31 octombrie, cu Milonga del Otoño — o petrecere dansantă de tango argentinian, care se va desfășura la Caffe Charlie (Baia Mare, Str. Gh. Şincai nr. 10, la parter), între orele 21.30 – 01.00. Bineînțeles, publicul larg este așteptat să îi şi admire pe profesorii Horia Pop și Ioana Lascu dansând, la demonstrația pe care o vor susține cu această ocazie. Intrarea este liberă.

În cadrul Milonga del Otoño, ca surpriza de ultima oră, ne vom bucura de prezența duetului Two to Tango Cluj, care ne vor încânta la pian cu muzică de tango live, care va fi o bucurie atât pentru dansatori, cât și pentru privitori. Aici, puteți vedea o mică înregistrare de la repetiții, aşadar participați, merită: https://www.youtube.com/watch?v=sqT40nfDZ-0

”Tangoul este un mod prin care poţi cultiva dragostea de mişcare, de muzică, e un mod de relaţionare interumană, de apropiere. Tangoul Argentinian e mai mult decât un dans; pentru cei mai mulţi e chiar un mod de viaţă. Prieteni noi, călătorii, zâmbete, îmbrăţisări, spectacol, pasiune şi multe altele le poţi descoperi prin tango într-o altă formă şi lumină.

Vă aşteptăm şi pe voi, îndrăzniţi! O dată ce veţi încerca, noi credem că veţi rămâne fermecaţi pentru totdeauna”, spun organizatorii evenimentului. Totodată, ei mai lansează un îndemn: “Nu aştepta momentul perfect, ia momentul şi fă-l perfect!”

Program „BAIA MARE TANGO WEEKEND

Cursuri

30-31 octombrie

Centrul CASPEV, Str. Săsarului nr. 3

MILONGA DEL OTOÑO

Serată dansantă de tango argentinian

31 octombrie, 21:30 – 01:00

Caffe Charlie, Str. Gh. Şincai nr. 10

DESPRE HORIA POP & IOANA LASCU

 Horia şi Ioana dansează şi practică tangoul de 6 ani. Aventura lor a început ca un joc intens de învăţare împreună, şi unul de la celălalt, şi a crescut într-o pasiune comună extraordinară pentru dans, predare şi demonstrare a tangoului. Astfel au pornit Compania de Tango Cluj, una dintre cele mai creative şcoli de tango din regiune, dedicată evenimentelor excelente.

Ei au investit enorm în „a creşte” dansatori de tango şi în dezvoltarea propriilor abilităţi: „vacanţe” lungi şi intense de învăţare în Buenos Aires, lecţii private cu cei mai respectaţi maestros şi dansatoare, au iniţiat numeroase cursuri de Start-Up (Baia Mare, Oradea, Târgu Mureş) şi evenimente de tango regionale („Transilvania Tango Experience” în Avrig).

Sunt organizatorii celui mai grandios festival de Tango din România, Festivalul “Tango Cazino”. Acest eveniment magic, desfăşurat la sfârşitul lunii august, ajuns la a 4-a ediţie, este un moment care oferă un interesant amestec de oameni din culturi diferite, de vârste diferite şi din Şcoli diferite de Tango, care vin împreună să îşi exprime pasiunea comună pentru tango prin demonstraţii spectaculoase şi dansuri deosebite.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA