Acasăsinucidere maramuresEXISTĂ ȘI AȘA CEVA – Astăzi este Sărbătoarea Marmotei

EXISTĂ ȘI AȘA CEVA – Astăzi este Sărbătoarea Marmotei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ziua Marmotei a fost înființată în 2002, cu scopul de a celebra aceste ființe interesante care nu primesc suficientă atenție la nivel mondial, deși le putem găsi pe aproape toată suprafața Pământului.
Există totuși anumite părți ale lumii unde marmota este apreciată cu adevărat. Spre exemplu, un loc deosebit de atent cu Ziua Marmotei (care are rolul de zi de sărbătoare) este Alaska. Locuitorii din Alaska obișnuiesc ca în această zi, pe lângă alte activități în comunitate, să ia masa cu cei dragi și să discute despre marmote. Glumele și bancurile nu lipsesc defel.

Orașul Owosso din Michigan este un alt exemplu, aici Ziua Marmotei fiind celebrată prin intermediul unui festival cu adevărat impresionant, care conține jocuri și chiar concursuri între marmote.

Dacă nu te afli într-un loc unde această zi este privită cu respect, poți sărbători marmotele prin documentarea și acumularea informațiilor despre ele și prin implicarea în organizațiile non-profit care luptă pentru drepturile animalelor.

Sursa foto: wikipedia.org

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA