Activitatea Domnului nostru Iisus Hristos nu are doar valoare istorică, adică o putem urmări în timp, ci ea are şi o puternică încărcătură spirituală. Ispitirea Domnului Hristos nu a fost doar un act simbolic, ci un lucru care s-a întâmplat în realitate.
Ispitirea Mântuitorului a fost de fapt ispitirea lumii întregi. Pe muntele „Ispitirilor” sau al „Quarantaniei” s-au împletit trecutul cu prezentul, veşnicia divină cu limitata umanitate.
Să luăm aminte la cele trei propuneri: prefacerea pietrelor în pâini – pentru astâmpărarea foamei, posibilitatea de a conduce lumea – dacă se închină diavolului şi propunerea de a dovedi că este Fiul lui Dumnezeu – nu prin Evanghelie, Cruce şi Înviere, ci prin aruncarea de pe zidul templului.
Noi când suntem ispitiţi ne adormim conştiinţa cu scuza că aşa a fost să fie sau că aşa este în lumea aceasta. Dumnezeu îngăduie încercările care vin în viaţa noastră pentru a ne întări în credinţă. De la El ne vine şi puterea de a birui ispitele. (Pr. D. Păduraru)