Şi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-L asculte. Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei. Şi a zis către ei pilda aceasta, spunând: care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustie şi se duce după cea pierdută, până ce o găseşte? Şi găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; şi sosind acasă, cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută. Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce o găseşte? Şi găsind-o, cheamă prietenele şi vecinele sale, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem. Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte. (Luca 15, 1-10)

Cele două parabole amintite în Evanghelia de astăzi sunt răspunsul pe care Domnul Iisus Hristos l-a dat fariseilor şi cărturarilor. Aceştia cârteau împotriva Mântuitorului deoa­rece atunci când El predica, mulţi dintre vameşi şi dintre cei păcătoşi Îl ascultau cu vădit interes.

Oaia cea rătăcită şi drahma cea pierdută sunt de fapt sufletele rătăcite ale păcă­toşilor. Chiar şi pe cei păcătoşi Dumnezeu îi doreşte în Împă­ră­ţia Sa. Mântuitorul do­reşte mântuirea omului şi a sufletului său.
Oare un părinte când îşi mustră fiul nu o face spre îndreptarea acestuia? Păstorul, atunci când pierde una dintre oile sale, se mâhneşte, dar nu precupeţeşte nici un efort pentru a o căuta. Când oaia pierdută este găsită, tristețea păstorului se trans­formă în bucurie.

La fel şi gospodina care a pierdut o drahmă: ea nu va avea linişte până ce nu va găsi mica monedă.

Mântuitorul intra în casele vameşilor şi stătea la masă cu aceştia pentru a-i în­cre­din­ţa că nu a venit pentru a-i ex­clude, ci pentru a le oferi mân­tuirea. (Pr. Dumitru Păduraru)