”Şi după aceea mergea Iisus prin Galileea, căci nu voia să meargă prin Iudeea, deoarece iudeii căutau să-L ucidă. Şi era aproape sărbătoarea iudaică a corturilor. Au zis deci către El fraţii Lui: Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, pentru ca şi ucenicii Tăi să vadă lucrurile pe care Tu le faci. Căci nimeni nu lucrează ceva în ascuns, ci caută să se facă cunoscut. Dacă faci acestea, arată-Te pe Tine lumii. Pentru că nici fraţii Lui nu credeau în El. Deci le-a zis Iisus: Vremea Mea încă n-a sosit; dar vremea voastră totdeauna este gata. Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele. Voi duceţi-vă la sărbătoare; Eu nu merg la sărbătoarea aceasta, căci vremea Mea nu s-a împlinit încă. Acestea spunându-le, a rămas în Galileea. Dar după ce fraţii Săi s-au dus la sărbătoare, atunci S-a suit şi El, dar nu pe faţă, ci pe ascuns. În timpul sărbătorii iudeii Îl căutau şi ziceau: Unde este Acela? Şi cârtire multă era despre El în mulţime; unii ziceau: Este bun; iar alţii ziceau: Nu, ci amăgeşte mulţimea. Totuşi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea despre El pe faţă”. (Ioan 7, 1-13)
Ne spune Domnul Iisus Hristos: „Pe Mine Mă urăşte lumea pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele”. Mulţi dintre fraţii noştri resping învăţătura Măntuitorului din motive de conştiinţă, deoarece sunt împovăraţi cu multe păcate. Viaţa lor are multe umbre şi lucruri care din punct de vedere moral sunt condamnabile.
Morala creştină are la bază poruncile divine ale Domnului Hristos. Să spunem că principiile moralei creştine sunt superioare eticii sau principiilor umaniste. Astfel, dintr-un reflex al necredinţei, privim cu superioritate sau chiar respingem pe Domnul Hristos şi învăţăturile Sale şi ne amăgim cu impresia că suntem liberi şi dispunem cum dorim de viaţa noastră. Viaţa unui creştin se ghidează după poruncile Mântuitorului.
Şi în „secolul vitezei şi al lumii” avem nevoie de puţină tihnă la umbra Crucii şi de un bob de lumină din Hristos Lumina lumii. Rugăciunea este mărgăritarul sufletului, iar credinţa în Dumnezeu este roua inimii. (Pr. D. Păduraru)
