”Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Şi El, răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Şi le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa şi a venit să caute rod în el, dar n-a găsit. Şi a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar? Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia”. (Luca 13, 1-9)

Smochinul neroditor este paradigma unei vieţi lipsite de roade bune. Pomul care nu rodeşte, mai devreme sau mai târziu, va fi tăiat şi aruncat.
Cei care urmează pe Domnul Iisus Hristos trebuie să-şi ducă viaţa în credinţă şi respect pentru Dumnezeu şi pentru lucrurile sfinte. În contrast cu această perspectivă duhovnicească este viaţa trăită instinctiv, la voia întâmplării, fără orizont, fără roade bune.
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Galateni, enumeră roadele cele plăcute lui Dumnezeu. Acestea sunt: iubirea, bucuria, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea şi curăţenia. Mântuitorul aşteaptă de la noi roade bune şi la bună vreme. Sunt şi roade mai puţin bune sau chiar rele. Vedem că un pom, pentru a fi productiv, trebuie altoit.
Pentru un creştin, Botezul, Crucea şi Învierea sunt asemeni altoirii. Pe fiecare suflet port-altoi Dumnezeu adaugă harul Său. Rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să aducem roadele cele bune. (Pr. D. Păduraru)