Cine are urechi de auzit să audă. Şi le zicea: Luaţi seama la ce auziţi: Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultaţi, vi se va da şi vă va prisosi. Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua. Şi zicea: Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ, şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el. Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul. Şi zicea: Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui? (Marcu 4, 24-30)

Capitolul al IV-lea din Evanghelia după Marcu ne prezintă sfaturile pe care Domnul Iisus Hristos le-a dat ucenicilor Săi. În parabolele despre Împărăţia lui Dumnezeu, Domnul Hristos aminteşte în mai multe rânduri despre semănător, semănat, pământul cel bun, creştere şi rodire.

Dumnezeu este semănătorul, sămânţa cea bună este Cuvântul lui Dumnezeu; ogorul arat şi grăpat este sufletul omului; roadele sunt faptele cele bune. Ne putem imagina acest tablou: Domnul Hristos învăţând şi fiind înconjurat de mulţimile dornice să asculte şi să ia aminte la ceea ce Fiul lui Dumnezeu rostea.

În mai multe rânduri, Mântuitorul privind la cei din juru-I a spus: „Cine are urechi de auzit, să audă!”. Una este să auzi şi alta este să asculţi şi să iei aminte.

Înţelegem că doar cei care lucrează pentru sufletul lor cu luare aminte vor aduce roade spre bucuria Semănătorului. Sfântul Vasile cel Mare aşa ne învaţă: „Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute“. (Pr. Dumitru Păduraru)