AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Principala calitate a unui pescar este răbdarea

EVANGHELIA ZILEI – Principala calitate a unui pescar este răbdarea

spot_img

DISTRIBUIȚI

EVANGHELIA ZILEI Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El. Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Şi se sminteau întru El. Şi le zicea Iisus: Nu este prooroc dispreţuit, decât în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa. Şi n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Şi mâinile peste puţini bolnavi, i-a vindecat. Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele dimprejur învăţând. Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. (Marcu 6, 1-7)

Ultimul verset al Evangheliei citite trebuie să-l punem în relaţie cu fragmentul evanghelic care ne prezintă „pescuirea minunată”. Înainte de a-i trimite pe ucenicii Săi la propovăduire, Domnul Iisus Hristos le-a atras atenţia că este necesar să devină din simpli pescari „pescari de oameniâ”.

Principalele ocupaţii ale celor din vremea Mântuitorului erau pescuitul, creşterea vitelor şi agricultura. Domnul Hristos a plecat de la aceste exemple şi a arătat mulţimilor cum pescarul poate deveni „pescar de oameniâ”, un păstor devine un „bun păstor”, iar semănătorul devine un „semănătorâ” al cuvintelor divine.

Cei aleşi de Mântuitorul lucrează pentru propovăduirea învăţăturilor Fiului lui Dumnezeu întrupat. Ceea ce este semănat de Semănătorul dumnezeiesc încolţeşte în sufletele noastre, iar apoi prin Sfintele Taine, prin harul dumnezeiesc, ne uneşte cu Sfânta Sa Biserică.

Principala calitate a unui pescar este răbdarea. Prin cuvântul lui Dumnezeu şi cu multă răbdare, Apostolii au schimbat lumea. (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA