Dar ziua a început să se plece spre seară. Şi, venind la El, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi prin sătuleţele dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească mâncare, că aici suntem în loc pustiu. Iar El a zis către ei: Daţi-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta. Căci erau ca la cinci mii de bărbaţi. Dar El a zis către ucenicii Săi: Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci de inşi. Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi. Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor, ca să pună mulţimii înainte. Şi au mâncat şi s-au săturat toţi şi au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coşuri de fărâmituri. Şi când Se ruga El singur, erau cu El ucenicii, şi i-a întrebat, zicând: Cine zic mulţimile că sunt Eu? (Luca, 9, 12-18)

Sfântul Evanghelist Luca ne mărturiseşte despre minunea „înmulţirii celor cinci pâini şi a celor doi peşti”. Ne aflăm după momentul când Domnul Hristos şi-a ales ucenicii. Ei trebuiau să fie convinşi de faptul că au fost trimişi de Cineva care era mai mult decât un învăţător de Lege.

Mântuitorul i-a supus unui examen de loialitate. Ucenicii au fost îndemnaţi să ofere hrană mulţimilor, însă s-au văzut depăşiţi de situaţie. Voinţă aveau, însă le lipseau resursele! Smeriţi au ascultat de porunca Mântuitorului, iar smerenia i-a pus în ascultare faţă de Dumnezeu.

După binecuvântarea Domnului Hristos, pâinile şi peştii în chip minunat s-au înmulţit, ucenicii au împărţit, iar mulţimea s-a săturat. Aşa lucrează Dumnezeu, prin oameni şi pentru oameni.

Sfântul Maxim Mărturisitorul aşa ne învaţă: „Dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele se face cunoscută mai ales prin ascultarea şi împărtăşirea Cuvântului Domnului Hristos, dar şi prin slujirea jertfelnică a aproapelui.” (Pr. Dumitru Păduraru)