Acasăsinucidere maramuresEVANGHELIA ZILEI – Pentru bucuria Învierii

EVANGHELIA ZILEI – Pentru bucuria Învierii

spot_img

DISTRIBUIȚI

Şi au venit la El saducheii care zic că nu este înviere şi-L întrebau zicând: Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris, că de va muri fratele cuiva şi va lăsa femeia fără copil, să ia fratele său pe femeia lui şi să ridice urmaş fratelui. Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaş. Şi a luat-o pe ea al doilea, şi a murit, nelăsând urmaş. Tot aşa şi al treilea. Şi au luat-o toţi şapte şi n-au lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie. Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. Iar despre morţi că vor învia, n-aţi citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci a celor vii. Mult rătăciţi. (Marcu 12, 18-27)

Domnul Iisus Hristos ne vorbeşte astăzi despre înviere. Saducheii de atunci nu puteau crede în realitatea învierii. Era un lucru nemaiauzit şi imposibil de acceptat. Ce logică are învierea? Care sunt legile după care se guvernează?

Toate aceste întrebări puneau minţile saducheilor la grele încercări. Sinceri să fim şi noi ne cam poticnim când vine vorba despre înviere. Spre deosebire de saduchei, noi avem puternica mărturie a Învierii Domnului Hristos.

În perspectiva învierii şi a vieţii veşnice, fiecare creştin trebuie să adauge ani anilor. Dacă toate s-ar termina aici, ce sens ar mai fi avut jertfa de pe Golgota a Mântuitorului? De ce ar mai fi trebuit să se arate ucenicilor şi să-i întărească de realitatea învierii?

Pentru bucuria Învierii noi ne plecăm genunchii în rugăciune, ne întărim sufleteşte prin post şi spovedanie, nădăjduim în veşnicia divină prin împărtăşanie. Important este cum folosim zilele care ne-au mai rămas pentru a putea moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA