AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Pe acest Hristos Îl aşteptăm!

EVANGHELIA ZILEI – Pe acest Hristos Îl aşteptăm!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Şi au ieşit fariseii şi se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L. Şi Iisus, suspinând cu duhul Său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam. Şi lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte. Dar ucenicii au uitat să ia pâine şi numai o pâine aveau cu ei în corabie. Şi El le-a poruncit, zicând: Vedeţi, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod. Şi vorbeau între ei, zicând: Aceasta o zice, fiindcă n-avem pâine. Şi Iisus, înţelegând, le-a zis: De ce gândiţi că n-aveţi pâine? Tot nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de învârtoşată este inima voastră? Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi şi nu vă aduceţi aminte. Când am frânt cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, atunci câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Zis-au Lui: Douăsprezece. Şi când cu cele şapte pâini, la cei patru mii de oameni, câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Iar ei au zis: Şapte. Şi le zicea: Tot nu pricepeţi? (Marcu 8, 11-21)

Ne mustră Domnul nostru Iisus Hristos: „Tot nu credeţi”? Încă mai avem dubii în ceea ce priveşte viaţa şi activitatea Mântuitorului?

Domnul Hristos S-a definit pe Sine astfel: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. El era şi este Calea pe care au urmat-o Dreptul Iosif şi Fecioara Maria, dar şi magii de la Răsărit. El este Adevărul pe care îngerii din ceruri l-au vestit lumii întregi. El este Viaţa noastră şi sensul vieţii noastre.

Oare mai poţi avea îndoieli când vezi cum faţa lumii întregi s-a schimbat în urma predicii Lui? El nu a scris nici un cuvânt, dar despre El s-au scris biblioteci întregi. El a cucerit lumea întreagă doar prin puterea Cuvântului Său. El nu a fost ucenicul nici unui mare învăţat de acum două mii de ani, însă în lumea întreagă găseşti oameni care-I studiază viaţa şi cuvintele divine.

Oare cum s-ar fi impus în istorie dacă ar fi fost un simplu fiu de teslar? El este Cel născut în ieslea din Betleem şi Cel Care a urcat pe crucea Golgotei. Acestui Hristos ne închinăm, pe acest Hristos Îl aşteptăm! (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA