Acasăsinucidere maramuresEVANGHELIA ZILEI - Oare Hristos mai trăiește în noi?

EVANGHELIA ZILEI – Oare Hristos mai trăiește în noi?

spot_img

DISTRIBUIȚI

Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pre care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei. (Ioan 17, 18-26)

***

Aceste cuvinte fac parte din Rugăciunea Domnului Iisus Hristos. Toate cuvintele rugăciunii Sale au o căldură inconfundabilă. Mântuitorul Se roagă pentru urmașii Săi așa cum un părinte iubitor se roagă pentru fiii săi.

Domnul Hristos Se afla înainte de prinderea, judecata și răstignirea Sa. Doar în această prismă vom înțelege cum cuvintele rugăciunii Sale s-au împletit cu supliciile, crucea, jertfa și Învierea Sa. Dorința lui Dumnezeu este ca „tot omul să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”.

Cine urmează învățăturile Mântuitorului devine un alt om, un om nesubjugat păcatului și stricăciunii; devine un om care iubește pe Hristos și este iubit de El.

Pe Mântuitorul să-L propovăduim și prin comportamentul nostru de fiecare zi! Cum se poate numi creștin un om care minte, înșeală, înjură, fură, distruge? Oare Hristos mai trăiește în el? (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA