”Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui. Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns şi I-a zis: Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Şi Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieşise.” (Marcu 7, 24-30)
Cine va crede în Domnul Iisus Hristos şi-I va împlini poruncile se va împărtăşi din dragostea Sa divină. O astfel de credinţă îţi dă curaj şi-ţi şlefuieşte personalitatea. Femeia de care se aminteşte în pericopa evanghelică a fost convinsă că doar Domnul Iisus Hristos îi poate vindeca fiica.
Răspunsul Mântuitorului nu a dezarmat-o. Era în joc viaţa fiicei sale; nu cerea nimic pentru sine, ci doar pentru copilul său. În sufletul şi în inima unei mame găseşti şi foarte multă sensibilitate, dar şi mult curaj de a lupta pentru viaţa copilului.
Aşa zicem în rugăciunea părinţilor pentru copii: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu multă umilinţă rog marea Ta bunătate ca neîncetat să reverşi harul Tău şi să Te milostiveşti asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i dăruieşti“.
Rugăciunea şi curajul femeii au fost răsplătite. Când a ajuns acasă, fiica ei era sănătoasă. A gustat şi ea din firimiturile căzute de la masa fiilor. O firimitură a fost mai gustoasă decât o pâine întreagă. (Pr. Dumitru Păduraru)
