Acasăsinucidere maramuresEvanghelia zilei: Nu a venit ca un împărat, ci a luat chip...

Evanghelia zilei: Nu a venit ca un împărat, ci a luat chip de rob

spot_img

DISTRIBUIȚI

”Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. Şi va fi vouă spre mărturie. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”. (Luca 21, 12-19)

Domnul Iisus Hristos ne vorbeşte despre mărturia creştină pe care trebuie să o aducem în faţa lumii întregi noi, cei care suntem ucenici şi urmaşi ai Săi. Astfel, în această perioadă a anului dorim să arătăm lumii întregi că Naşterea Domnului Hristos nu a fost un simplu moment din viaţa unei familii din Nazaretul Iudeii, ci momentul sublim când Fiul lui Dumnezeu vine în această lume.
El S-a născut în chip smerit, nu într-o locuinţă, ci într-un staul de vite. Nu a venit ca un împărat, ci a luat chip de rob. Şi atunci, ca şi acum, lumea trecea printr-o criză. Atunci obosiseră aşteptând, acum parcă nu mai aşteptăm nimic. Atunci ştiau că trebuie să Se nască Mesia, acum nu-I mai dorim naşterea şi nici mesajul divin.
În lumea noastră, glasul păstorilor nu-l mai auzim, vestea îngerilor nu o mai înţelegem, darurile magilor rămân fără sens. Dar chiar şi aşa, cu multă putere să mărturisim minunea de la Betleem. Să colindăm în fiecare casă Naşterea Domnului Hristos! (Pr. D. Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA