”Iisus însă, cunoscându-i, S-a dus de acolo. Şi mulţi au venit după El şi i-a vindecat pe toţi. Dar le-a poruncit ca să nu-L dea în vileag, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: Iată Fiul Meu pe Care L-am ales, iubitul Meu întru Care a binevoit sufletul Meu; pune-voi Duhul Meu peste El şi judecată neamurilor va vesti. Nu se va certa, nici nu va striga, nu va auzi nimeni, pe uliţe, glasul Lui. Trestie strivită nu va frânge şi feştilă fumegândă nu va stinge, până ce nu va scoate, spre biruinţă, judecata. Şi în numele Lui vor nădăjdui neamurile”. (Matei 12, 15-21)
Pericopa evanghelică de astăzi ne prezintă împlinirea unei profeţii a Proorocului Isaia. El a trăit cu 700 de ani înainte de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, însă a făcut cunoscut contemporanilor săi, dar şi nouă, cum va fi activitatea Mântuitorului.
Înţelegem din fragmentul biblic că Hristos Domnul a vindecat pe mulţi dintre cei care erau bolnavi trupeşte şi sufleteşte. Toţi cei care aşteptau izbăvirea din robia păcatelor puteau acum vedea că Mesia era printre ei, aducea alinare, binecuvântare şi pace.
Dacă privim la toată activitatea Domnului Hristos, putem înţelege de ce era atât de căutat şi de preţuit. Cei de atunci nădăjduiau izbăvirea, noi cei de astăzi suntem destinatarii izbăvirii.
Toate neamurile pământului, toţi cei botezaţi în numele Domnului Hristos, cu emoţie aşteaptă în fiecare an naşterea Sa. De acolo din staulul Betleemului pleacă în toate colţurile pământului nădejdea mântuirii. Cu Hristos ne naştem, cu El plecăm din această lume, prin El ne înveşnicim. (Pr. D. Păduraru)
