Acasăsinucidere maramuresEVANGHELIA ZILEI - Lumina lumii

EVANGHELIA ZILEI – Lumina lumii

spot_img

DISTRIBUIȚI

Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite. (Ioan 3, 16-21)

Domnul Iisus Hristos ne vor­beşte despre viaţa veşnică, despre Lumina dumnezeiască şi faptele izvorâte din Lumină. Pentru un creştin, El este Lu­mina lumii: „Lumină din Lu­mină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat“. El a înviat din morţi şi a dăruit viaţă veşnică celor care cred în El şi în învăţăturile Sale.

Există o relaţie foarte strânsă între viaţa creştină şi faptele pe care le săvârşeşte un creştin. Faptele cele bune sunt rodul credinţei noastre, dar şi ale luminii divine care adumbreşte viaţa noastră. În noaptea Învierii fiecare creş­tin este îndemnat: „Veniţi de luaţi Lumină!“, „Lumina lui Hristos luminează tuturor!“ La Lumină venim, cu Lumina ne ducem viaţa şi călăuziţi de o Lumină plecăm spre veşnicie.

Cine iubeşte pe Dumnezeu va face doar fapte luminoase şi va fi călăuzit de îndemnul: Fă bi­nele şi te vei mântui, fă binele şi te vei înălţa, fă binele şi Dumnezeu te va iubi! Sfântul Grigorie de Nazianz aşa ne în­vaţă: „Ceea ce are omul dum­nezeiesc în el este putinţa de a face binele“.  (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA