EVANGHELIA ZILEI Şi El le-a zis: Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea. Dar mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă din Lege un corn de literă. Oricine-şi lasă femeia sa şi ia pe alta săvârşeşte adulter; şi cel ce ia pe cea lăsată de bărbat săvârşeşte adulter. Şi a zis către ucenicii Săi: Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici. Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l. (Luca 16, 15-18 şi 17, 1-4)
Vedem din spusele Domnului că multe din cele dorite de noi nu ne sunt de folos pentru sufletele noastre. Gândurile cele rele pe care uneori le avem sunt pietre de încercare pentru cel credincios.
Este bine să avem dorinţe de împlinire şi idealuri pentru care să luptăm; însă acestea trebuie să fie în acord cu învăţăturile Domnului Hristos.
Suntem fascinaţi de promisiuni sau de frumoase şi înrobitoare cuvinte. Ne angajăm în ciudate dispute fără miză sau trăim la limita umanului din dorinţa de popularitate ieftină. Ne cheltuim energiile şi inteligenţa pentru a crea aici, pe pământ, un rai doar al nostru.
Să ne întrebăm: Ceea ce doresc eu este şi pe placul lui Dumnezeu? Oare nu ştie Dumnezeu de ce avem nevoie pentru mântuirea noastră? (Pr. Dumitru Păduraru)