EVANGHELIA ZILEI Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit. Şi îndată Duhul L-a mânat în pustie. Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie. (Marcu 1, 9-15)
EVANGHELIA ZILEI Fragmentul evanghelic de astăzi ne aduce mărturii despre începutul activităţii publice a Domnului Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Marcu ne prezintă Botezul Domnului Hristos şi apoi ispitirea din pustie.
Deşi nu avea păcate, Mântuitorul Şi-a plecat fruntea sub mâna lui Ioan. Fiul lui Dumnezeu din smerenie a primit să stea sub mâna unui om. În Ioan Botezătorul era întruchipată întreaga creaţie care regăsea pe Creator. Apa, cerul, munţii, omul, toate se închinau şi se binecuvântau prin Domnul Hristos.
Prin ispitirea din pustie Mântuitorul ne-a arătat că doar Dumnezeu este izvorul binecuvântării. După biruinţa asupra ispititorilor, Domnul Hristos a început să propovăduiască Evanghelia Sa.
Fiecare creştin din această lume simte cum învăţăturile Sale i-au schimbat viaţa. Pentru fiecare om Hristos a flămânzit, a suferit povara Crucii şi a înviat. (Pr. Dumitru Păduraru)