Adevărat grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele câte vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică. Pentru că ziceau: Are duh necurat. Şi au venit mama Lui şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme. Iar mulţimea şedea împrejurul Lui. Şi I-au zis unii: Iată mama Ta şi fraţii Tăi şi surorile Tale sunt afară. Te caută. Şi, răspunzând lor, le-a zis: Cine este mama Mea şi fraţii Mei? Şi privind pe cei ce şedeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea. (Marcu 3, 28-35)
***
Când Domnul Iisus Hristos ne numeşte fraţi ai Săi, acest lucru ar trebui să ne şi responsabilizeze. El ne ridică din statutul de creaturi ale lui Dumnezeu la statutul de frate şi fiu. Nu mai este o relaţie de supunere, ci una de filiaţie şi fraternitate.
Când vorbim despre fraţi, gândul ne duce la cei care sunt descendenţi din aceiaşi părinţi. Poate pe un frate îl respectăm mai mult, iar pe altul îl evităm din diferite motive. Însă, cu Domnul Hristos este altfel: nu noi L-am ales sau L-am numit frate, ci El ne-a oferit frăţietatea. El ne poartă de grijă, ne sfătuieşte, ne oferă din felul Său de a fi.
Întrucât statutul acesta de frate ne responsabilizează, Mântuitorul atrage atenţia: doar cei care fac voia lui Dumnezeu Îi sunt cu adevărat fraţi. Aici nu mai vorbim de interese sau de stare materială, ci de a împlini voia lui Dumnezeu.
Deci, nu voia mea sau a celor din preajma mea, ci doar voia lui Dumnezeu. El ne este sprijin în momentele dificile ale vieţii. (Pr. Dumitru Păduraru)
