Deci ridicându-Şi Iisus ochii şi văzând că mulţime multă vine către El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine, ca să mănânce aceştia? Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El ştia ce avea să facă. Şi Filip i-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puţin. Şi a zis Lui unul din ucenici, Andrei, fratele lui Simon Petru: Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia? Şi a zis Iisus: Faceţi pe oameni să se aşeze. Şi era iarbă multă în acel loc. Deci au şezut bărbaţii în număr ca la cinci mii. Şi Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii celor ce şedeau; asemenea şi din peşti, cât au voit. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: adunaţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva. Deci au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume. (Ioan 6, 5-14)
Ne întrebăm: de ce Domnul Iisus Hristos a întrebat doar pe Filip despre hrana necesară mulţimii? Filip a fost unul dintre Apostolii aleşi de Mântuitorul. Se numărase înainte şi printre ucenicii lui Ioan Botezătorul.
El a fost martor şi la minunea din Cana Galileii unde Mântuitorul a prefăcut apa în vin. Filip a fost cel care a rugat pe Mântuitorul: „Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns”.
Iar Domnul Hristos i-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl!” Tot Filip a fost între cei care L-au anunţat pe Domnul Hristos că unii dintre greci doreau să-L vadă.
Însă avea şi Filip limitele lui: credea, dar încă mai căuta dovezi ale credinţei. Când Domnul Hristos a înmulţit pâinile, Filip a văzut că Învăţătorul lor nu era un oricine. Minuni precum cea petrecută sub ochii săi nu putea săvârşi decât Dumnezeu.
Atunci a înţeles că Tatăl ceresc Se descoperă prin Hristos Domnul. Din Pâinea Hristos se satură şi trupul, şi sufletul. (Pr. Dumitru Păduraru)
