”Şi în ziua aceea, când s-a înserat, a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt. Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte corăbii. Şi s-a pornit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim? Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare. Şi le-a zis lor: Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este oare, Acesta, că şi vântul şi marea I se supun?” (Marcu 4, 35-41)
Văzând furtuna pornită pe mare, ucenicii speriaţi şi descumpăniţi au venit la Domnul Iisus Hristos spunând: Învăţătorule, nu-ţi este în grijă că pierim? În timp ce Apostolii se luptau cu furtuna şi cu valurile, Mântuitorul era în partea din spate a corabiei şi dormea.
Aparenta neimplicare a Domnului Hristos venea în contrast cu zbuciumul celor din corabie. Era întuneric, marea învolburată şi ucenicii disperaţi. Ei luptau să-şi salveze vieţile, iar El dormea. Să nu uităm că Domnul Hristos era în partea din spate a corabiei, adică acolo unde este cârma.
În furtună fiind, corabia era cârmuită de Mântuitorul. Apostolii au fost mustraţi pentru puţina lor credinţă. Ei au putut vedea cum Învăţătorul lor are putere asupra duhurilor necurate, asupra celor văzute şi a celor nevăzute şi asupra mării.
El mereu are în grija Sa sufletele noastre, chiar şi atunci când suntem înconjuraţi de puternice furtuni. Trebuie doar să strigăm, de auzit, sigur El ne aude! (Pr. D. Păduraru)
