Iar când a fost singur, cei ce erau lângă El, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilde. Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, ca uitându-se, să privească şi să nu vadă, şi, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi. Şi le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate pildele? Semănătorul seamănă cuvântul. Cele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor. Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc. Şi cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, dar grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută. Şi le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic? Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe faţă; nici n-a fost ceva tăinuit, decât ca să vină la arătare. Cine are urechi de auzit să audă.(Marcu 4, 10-23)

***

Pericopa evanghelică de astăzi este o continuare a Parabolei Semănătorului. Sfinţii Apostoli au cerut Domnul Iisus Hristos să le tâlcuiască această pildă. Deşi înţelesurile ei erau destul de evidente, explicaţiile venite din partea Mântuitorului sunt mai profunde şi au mai multă greutate.

În Parabola Semănătorului totul este centrat pe Cuvântul – sămânţă, împrăştiat în cele patru colţuri ale lumii. Când vezi sămânţa unui pom fructifer te întrebi cum este posibil ca din acel sâmbure să crească şi să se dezvolte ceva atât de mare.

Aşa este şi în viaţa duhovnicească a fiecăruia dintre noi. Unii aud zilnic cuvântul lui Dumnezeu, dar din necredinţă sau din ignoranţă nu rodesc. Alţii primesc cu multă dragoste cuvântul în inima lor şi rodesc; astfel avem sfinţi, cuvioşi, mărturisitori şi mucenici în calendarul creştin.

Doar în Biserică cuvintele lui Dumnezeu rodesc şi aduc roade folositoare pentru această viaţă, şi pentru viaţa cea viitoare. Raiul este plin cu roadele rodirii! (Pr. Dumitru Păduraru)