EVANGHELIA ZILEI Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui. Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns şi I-a zis: Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Şi Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieşise. (Marcu 7, 24-30)

Credinţa în Dumnezeu îţi dă putere, curaj, te motivează şi te transformă sufleteşte. Femeia de care aminteşte Evanghelia de astăzi a fost convinsă că doar Domnul Iisus Hristos îi poate vindeca fiica.

Dragostea părinţilor pentru copii nu cunoaşte limite, este jertfelnică, ziditoare, protectoare şi eternă. Copiii sunt prilej de nemărginită bucurie sau de dezarmantă mâhnire.

Răspunsul Mântuitorului la rugămintea ei nu a dezarmat-o. Era în joc viaţa fiicei sale; nu cerea nimic pentru sine, ci doar pentru copilul său. În sufletul şi în inima unei mame găseşti şi foarte multă sensibilitate, dar şi un munte de curaj când trebuie să lupte pentru viaţa propriului copil.

Oare poate Domnul Hristos să nu fie sensibil în faţa suferinţei? Rugămintea şi curajul femeii au fost răsplătite; când a ajuns acasă, fiica ei era sănătoasă. A gustat şi ea din fărâmiturile căzute de la masa fiilor. Aparentele fărâmituri s-au dovedit a fi pâinile milostivirii dumnezeişti. (Pr. Dumitru Păduraru)