”Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu are fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu. Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeţi? Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu. Au răspuns iudeii şi I-au zis: Oare, nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon? A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu, şi voi nu Mă cinstiţi pe Mine. Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute şi să judece. Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac”. (Ioan 8, 42-51)
Discuţia dintre Domnul Iisus Hristos şi mai-marii iudeilor ne lasă un gust amar. Răspunsurile Mântuitorului nu erau auzite şi nici ascultate. Întrebările adresate Lui nu aşteptau un răspuns, ci de fapt erau acuze.
Domnul Hristos i-a întrebat: „Cine Mă va vădi de păcat?“ Ce păcat ar fi putut găsi Mântuitorului? Doar nişte minţi întunecate ar putea adresa cuvinte rele la adresa Fiului lui Dumnezeu. Deşi Mântutitorul a răspuns cu răbdare celor doritori de înţelepţire, mulţi au rămas în convingerile lor şi nu au vrut să înţeleagă nimic.
Altora Mântuitorul le-a adresat doar un simplu cuvânt şi aceştia L-au urmat necondiţionat. Lucrurile care ţin de credinţă nu sunt doar la nivel de informaţie, ci trebuie să aprindă o scânteie în inima fiecăruia.
Credinţa se adresează în primul rând sufletului şi sensibilităţii unei persoane. Ea ne modelează sufletul şi ne luminează mintea. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Credinţa întăreşte ceea ce raţiunea clatină!“ (Pr. Dumitru Păduraru)
