Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre. (Marcu 11, 22-26)

Luând aminte la cuvintele Domnului Iisus Hristos trebuie să dăm un răspuns tranşant la următoarea întrebare: De ce este atât de important să iertăm celor care ne greşesc nouă? Oare avem suficientă putere şi voinţă de a face acest lucru?

La această întrebare, răspunsul trebuie să vină din sufletul nostru. Din spusele Domnului Hristos desprindem şi răspunsul: nu putem să ne gândim la iertarea lui Dumnezeu dacă noi nu suntem în stare să iertăm, iar iertarea noastră trebuie să fie deplină şi din toată inima.

Dacă nu avem puterea să iertăm celor care ne greşesc, oare cu ce suntem mai presus de cei care doar în mod declarativ se numesc fiii lui Dumnezeu? Ce sens mai au cuvintele rugăciunii Tatăl nostru dacă nu putem ierta? Ce inimă avem atunci când rostim cuvintele: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri?

Iertarea este veşmântul care acoperă orgoliile şi mândriile nemăsurate. Iertarea ne smereşte, iertarea ne înalţă! Cine iartă învinge întotdeauna.

(Pr. Dumitru Păduraru)