Acasăsinucidere maramuresEvanghelia zilei: „Cel care L-a înviat pe Domnul Hristos din morţi ne...

Evanghelia zilei: „Cel care L-a înviat pe Domnul Hristos din morţi ne va învia şi pe noi“ (Luca 4, 31-36)

spot_img

DISTRIBUIȚI

După ce Domnul Iisus Hristos a învăţat pe cei din sinagoga din Capernaum, au adus în faţa Sa un om care era demonizat. Când Domnul Hristos a certat duhurile rele, acestea au ascultat şi s-au supus necondiţionat.
Este interesant de constatat că diavolii nu-L înjură pe Dumnezeu, aşa cum putem auzi de la unii care se numesc „creştini”. Din cele aproximativ 40 de minuni săvârşite de Mântuitorul, cinci au fost de alungare a demonilor.
Când am fost botezaţi, preotul a rostit „mâinile lui Dumnezeu ne-au făcut şi ne-au zidit”. Apoi preotul a rostit asupra noastră cele trei rugăciuni numite lepădări sau exorcisme. Prin ungerea cu Sfântul Mir am fost însemnaţi cu „pecetea darului Sfântului Duh”. Din momentul botezului am devenit fiii lui Dumnezeu şi urmaşi ai Domnului Iisus Hristos. Sfântul Policarp al Smirnei aşa ne învaţă: „Cel care L-a înviat pe Domnul Hristos din morţi ne va învia şi pe noi, dacă facem voia Lui şi mergem în poruncile Lui şi iubim ceea ce a iubit El”. (Pr. D. Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA