Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat. Şi El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi erau care se duceau şi nu mai aveau timp nici să mănânce. Şi au plecat cu corabia spre un loc pustiu, de o parte. Şi i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi au alergat acolo pe jos de prin toate cetăţile şi au sosit înaintea lor. Şi ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe multe. Dar făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu şi ceasul e târziu; slobozeşte-i, ca mergând prin cetăţile şi prin satele dimprejur, să-şi cumpere să mănânce. Răspunzând, El le-a zis: Daţi-le voi să mănânce. Şi ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce? Iar El le-a zis: Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi. Şi după ce au văzut, I-au spus: Cinci pâini şi doi peşti. Şi El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi cete, cete, pe iarbă verde. Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci. Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înainte, asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit tuturor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat. Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi. Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea. (Marcu 6, 30-45)
Ucenicii Domnului Iisus Hristos au fost puşi în dilemă atunci când au fost îndemnaţi să ofere hrană mulţimilor. Au calculat imediat şi au ajuns la dezarmanta concluzie că doar cinci pâini şi doi peşti sunt insuficienți. De unde să ia 200 de dinari pentru a putea cumpăra hrană îndestulătoare pentru câteva mii de oameni?
Au uitat că Domnul Hristos era cu ei. Aici descoperim modul cum lucrează Dumnezeu: aşteaptă şi contribuţia noastră şi puţina noastră osteneală. Unde nu mai răzbim noi, vine El şi întregeşte totul cu binecuvântarea Sa.
Mântuitorul priveşte spre darurile aduse de oameni şi, în chip dumnezeiesc, le înmulţeşte. La urmă s-au adunat 12 coşuri cu fărâmituri. Şi fărâmiturile aveau în ele semnul binecuvântării şi al milostivirii divine.
Binecuvântarea lui Dumnezeu este un lucru excepţional şi depăşeşte puterea noastră de înţelegere. Să facem un calcul duhovnicesc: dacă adunăm faptele bune şi scădem din ele pe cele rele, ne mai rămân măcar câteva fărâmituri de bine? (Pr. Dumitru Păduraru)
