”Şi a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Şi la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au dat drumul fără nimic. Şi a trimis la ei, iarăşi, altă slugă, dar şi pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul şi au ocărât-o. Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o; şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le. Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora. Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”. Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus”. (Marcu 12, 1-12)
Pericopa evanghelică de astăzi ne aduce mărturie despre o parabolă rostită de Domnul Iisus Hristos despre nişte lucrători răi şi nevrednici. Lucrătorii amintiţi sunt paradigma răutăţii şi a nerecunoştinţei. Din acest motiv numim acest fragment evanghelic „al lucrătorilor nevrednici”.
Totul a plecat de la un gând diabolic, anume acela de a deveni stăpâni peste ceva ce nu era a lor. Via simbolizează lumea întreagă, iar omul este pus lucrător vremelnic în această vie. În funcţie de cum se achită de responsabilităţi, el va primi răsplata muncii. Numai că lucrătorii nevrednici au dorit să ajungă stăpâni prin viclenie şi crimă.
Sentinţa o putem întrezări şi noi – când va veni stăpânul viei, pe cei răi îi va pierde, iar via o va da în grija altor lucrători. Când faci un rău, acesta se înmulţeşte şi îţi creează falsa impresie că aşa trebuie să fie, că doar răul este singura soluţie. Când săvârşeşti un bine, acesta te transformă şi astfel devii lucrător vrednic în via lui Dumnezeu. (Pr. D. Păduraru)
