AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Binecuvântarea înmulțește darurile

EVANGHELIA ZILEI – Binecuvântarea înmulțește darurile

spot_img

DISTRIBUIȚI

EVANGHELIA ZILEI În zilele acelea, fiind iarăşi mulţime multă şi neavând ce să mănânce, Iisus, chemând la Sine pe ucenici, le-a zis: Milă Îmi este de mulţime, că sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce. Şi de-i voi slobozi flămânzi la casa lor, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe. Şi ucenicii Lui I-au răspuns: De unde va putea cineva să-i sature pe aceştia cu pâine, aici în pustie. El însă i-a întrebat: Câte pâini aveţi? Răspuns-au Lui: şapte. Şi a poruncit mulţimii să şeadă jos pe pământ. Şi, luând cele şapte pâini, a mulţumit, a frânt şi a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înainte. Şi ei le-au pus mulţimii înainte. Şi aveau şi puţini peştişori. Şi binecuvântându-i, a zis să-i pună şi pe aceştia înaintea lor. Şi au mâncat şi s-au săturat şi au luat şapte coşuri cu rămăşiţe de fărâmituri. Şi ei erau ca la patru mii. Şi i-a slobozit. Şi îndată intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părţile Dalmanutei. (Marcu 8, 1-10)

136922_inmultirea-painilor

Erau mulţi cei care Îl urmau pe Domnul Iisus şi ascultau cuvintele Sale cu mult interes. Fascinaţi de învăţăturile Lui, nu au mai băgat de seamă că ziua a trecut şi parcă nici nu au mai simţit nevoia să mănânce.

Există o hrană pentru trup, dar şi merinde pentru suflet. Când Domnul Hristos a îndemnat pe ucenici să ofere hrană mulţimii, ei au făcut un calcul sumar şi au ajuns la rezultatul descurajator că le era imposibil să adune suma necesară cumpărării alimentelor.

Ei se aflau lângă Cel care binecuvintează, înmulţeşte şi oferă. Modul în care Domnul Hristos a procedat nu a exclus pe ucenici şi pe ceilalţi de la rezolvarea unei situaţii aparent fără ieşire. Cineva a oferit câteva pâini şi câţiva peşti. Ucenicii au fost cei ce au făcut această colectă şi tot ei au împărţit darurile binecuvântate.

Fiecare şi-a adus contribuţia la această minune: Domnul Hristos binecuvântarea, ucenicii buna rânduială, iar mulţimile au oferit şi au primint darurile.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA