EVANGHELIA ZILEI (6) „În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului și cerea milostenie. Și, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige și să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și mulți îl certau ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Și Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemați-l! Și l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăznește, ridică-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, s-a ridicat și a venit la Iisus. Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voiești să-ți fac? Iar orbul I-a răspuns: Învățătorule, să văd iarăși. Atunci Iisus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut și I-a urmat lui Iisus pe cale.” (Marcu 10, 46-52)
Sfântul Ciprian, Despre gelozie și invidie, XI, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3, p. 500
„Urmează pe Hristos cine stă în învățătura Lui, cine merge pe drumul arătat de învățătorul său, cine pășește pe urmele Lui, cine imită ceea ce a învățat și a făcut Hristos, după cum și Petru îndeamnă și stăruiește zicând: Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă exemplu să mergeți pe urmele Lui (I Petru 2, 21).”
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre paza inimii, 13, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, p. 290
„Să ai totdeauna înaintea ochilor smerenia, viața și purtarea Domnului ca pe un exemplu pururea viu. Se cuvine, mai întâi, ca acela care se apropie de Domnul să se silească să facă binele, chiar dacă inima lui nu vrea; să aștepte cu credință neșovăielnică mila Lui, să se silească să fie îndurător, să aibă inima milostivă, iar atunci când este disprețuit, să fie îndelung-răbdător și să nu se indigneze, precum spune Apostolul: Iubiților, nu vă răzbunați singuri (Romani 12, 19). De asemeni, să se silească spre rugăciune, dacă n-a primit darul rugăciunii de la Duhul. Și văzând Dumnezeu că într-atâta se luptă, că se forțează să săvârșească binele chiar dacă inima lui nu vrea să facă aceasta – îi dă lui rugăciunea cea adevărată a lui Hristos, îi dă duhul îndurării, bunătatea cea adevărată și, într-un cuvânt, îi dă roada Duhului.”
Origen, Omilii la Cartea Prorocului Ieremia, Omilia XVII, Cap. VI, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 6, pp. 435-436
„Dacă, deci, vei fi în stare să urmezi mereu pe Iisus, atunci mergi după El și cât timp Îl urmezi, nu vei osteni, căci nu este supărare în Iuda și nu se vede osteneală în Israel (Numerii 23, 21). Cel ce urmează pe Iisus n-are parte de osteneală. Faptul însuși de a-L urma pe Iisus înlătură toată osteneala. Și, ca să nu mai fim obosiți noi, care mai înainte de a începe să-L urmăm eram obosiți, El zice: Veniți la Mine toți cei obosiți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi (Matei 17, 28).
Deci dacă, fiind obosiți, noi venim la Iisus și Îl urmăm, vom putea zice: «Eu n-am obosit urmându-Te».”
