Duminica a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv) Matei 18, 23-35

Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Şi, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greşelile fratelui său, din toată inima. (Matei 18, 23-35)

Unul dintre modurile metaforice de exprimare a lu­crării de mântuire pe care Hristos Domnul o făcut-o pentru om este cel al răscum­pă­rării, adică eliberarea din sclavie prin plătirea unui preţ, termenul fiind folosit originar pentru a descrie achiziţionarea unui sclav de la târg: „Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slu­jească şi să-Și dea sufletul răs­cumpărare pentru mulţi” (Marcu 10, 45). Preţul pentru eliberarea noastră din robia păcatului a fost plătit prin faptul că Iisus Hristos, Cel fără de păcat, a murit în locul nostru. Odinioară, pentru cum­pă­rarea sclavilor se foloseau monede din aur şi argint, cu valoare relativă, temporară, însă pentru răs­cum­pă­rarea noastră preţul plătit tribut a fost preascumpul, nepreţuitul Sânge al lui Hristos. Aşadar, pe când ne aflam încă sub robia şi puterea păcatului, Iisus Hristos, Fiul fără de păcat al lui Dumnezeu, Şi-a dat viaţa ca preţ de răs-cumpărare pentru toţi cei vânduţi ca sclavi ai satanei. Rostul acestei metafore este descrierea trecerii noastre din starea de robie în cea de libertate: „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăși în jugul robiei” (Galateni 5, 1). Iisus ne-a scos din robie pentru totdeauna, iar valoarea sângelui Său a acoperit toate păcatele trecute, prezente şi viitoare, pecetea şi garanţia acestei răscumpărări fiind Duhul Sfânt sălăşluind în cei eliberaţi, „spre răscumpărarea celor dobândiţi de El spre lauda slavei Sale” (Efeseni 1, 13, 14; 4, 30). Unul din cuvintele rostite de pe Cruce de Răscumpărătorul nostru, Cel trădat şi vândut pe bani, a fost: „Doamne, iartă-le că nu ştiu ce fac!”

Unul dintre cele mai triste avertismente pe care le primim în Evanghelie îl reprezintă pierderea nesăbuită a libertăţii prin căderea într-o nouă robie spi­ri­tuală pro­vocată de învâr­to­şarea inimii ori încremenirea în nesim­ţire şi ne­recunoştinţă faţă de Cel Care ne-a liberat cu preţul vieţii Sale. Parabola datornicului nemilostiv pune această realitate în termenii sapienţiali ai nara­ţiunii edificatoare, ori, cum ar zice Andrei Pleşu, ai adevărului ca poveste, ai raportului între mărinimia lui Dumnezeu şi ticăloşia omului. 

Riscurile libertății

Actualizată în termeni con­temporani, parabola hristică, rostită pentru formarea ucenicilor, aflaţi pe calea către Ierusalim pentru a-L întroniza pe Hristos ca Împărat al lui Israel, ar avea următoarea formă: se apropie vertiginos vremea scadenţei, când Suveranul generos şi iertător va (de)veni Judecător drept şi nemitarnic cu toţi cei pe care i-a graţiat şi amnistiat de toate datoriile lor, dar care, în chip paradoxal, nu s-au vindecat de boala robiei. Parabola evanghelică nu este o simplă pledoarie pentru iertare, ci mai degrabă o avertizare cu privire la riscurile libertăţii: datornicul nemilostiv nu a reuşit să fructifice graţierea şi amnistia oferite de suveran, concretizate în comoara de daruri (10.000 de talanţi de aur, echivalent cu aproximativ 490.000 kg) şi în libertatea pentru sine şi familia sa. În popor se spune despre cineva care le doreşte şi pe cele ale lui Dumnezeu, şi pe cele ale lumii că vrea şi cu mâna în brân­ză, şi cu sufletul în rai. Pa­re-se că datornicul nostru putea rămâne şi cu banii, şi în graţiile stăpânului, prin atitudinea sa temerară de a risca căutând la inima acestuia mila, compătimirea. Robul umil însă trece după eliberare din registrul umil slugarnic în cel ameninţător despotic. Din datornic vândut devine debitor necruţător care sare la gâtul confratelui pentru nimica toată.

Deşi lui i s-a iertat o datorie uriaşă, o sumă exorbitantă, imposibil de rambursat, ca a unor state contemporane înglodate în datorii, ameninţate de faliment financiar, totuşi el nu poate să-şi ierte colegul de o datorie măruntă (100 de dinari echivalau cu doar 450 grame de argint). 

Iertare sau răzbunare

Parabola ne reaminteşte că de la sublimul iertării la ridicolul răzbunării este doar un singur pas, cel al făţărniciei, iar acesta ţine de inima omului viu care trebuie să lupte împotriva uitării generozităţii dumnezeieşti revărsate în viaţa sa. Făţarnicul este demascat cu asprime: „Slugă vicleană!”

Oricât ar părea de comun mesajul parabolei, trebuie să recunoaştem că ne regăsim pe noi înşine în situaţii jenante de insensibilitate şi vedem mereu în jur cazuri de oameni lipsiţi de milă, gata să sară la gâtul aproapelui şi să-l sugrume pentru te-miri-ce nimic. Sensibilitatea şi maturitatea duhovnicească a inimii se dobândesc prin trezvie, printr-o raportare vie, simţitoare, compătimitoare faţă de semeni. Dinamica acestui raport faţă de aproapele se oglindeşte în trecerea împăratului din parabolă, Dumnezeu Însuşi, de la milă şi iubire la dreptate şi pedeapsă. Vremea bilanţurilor cu datornicii este timpul judecăţii divine, cumpănirea finală a faptelor omului după socoteala lui Dumnezeu. Modelul financiar descris de parabolă este unul atestat istoric în evaluarea periodică a datoriilor către suveran a celor care, în calitate de arendaşi, se ocupau de colectarea impozitelor ori a taxelor vamale. Între aceşti funcţionari existau şi dintre aceia ispitiţi de ban şi de foloase necuvenite ori zbiri deprinşi cu nedreptăţile şi cu exploatarea poporului simplu, precum Zaheu, mai-marele vameşilor, pocăit mai târziu şi care se angaja să repare nedreptăţile comise în exerciţiul funcţiunii, întorcând împătrit sumele stoarse nemilos de la nevoiaşi.

Cel îndatorat până peste cap, fără posibilitate practică de rambursare a datoriei, îşi pierdea libertatea, fiind vândut ca sclav împreună cu toţi cei din familia sa, pierzând, în acelaşi timp, toate bunurile. 

Hristos S-a făcut rob pentru a ne oferi iertare

Nucleul tare al parabolei în posibilitatea pierderii totale a libertăţii şi demnităţii: Stăpânul a poruncit ca datornicul nemilostiv să fie vândut ca sclav unor străini nemiloşi, diavolii deghizaţi în reprezentanţii unei firme de recuperare a datoriilor. Recuperatorii dau întotdeauna dovadă de rapacitate şi opacitate spirituală, nu au milă, nu au mamă, nu au tată. Înţelepciunea populară cuprinde scurte rostiri sentenţioase legate de bilanţul ori socoteala de pe urmă a oamenilor cu Stăpânul lor: „După faptă şi răsplată!” ori „Lasă-l în plata Domnului!” Împăratul, care s-a făcut rob pentru răscumpărarea noastră, oferă gratuit iertarea tuturor datoriilor şi impuls lăuntric către oameni pentru inimă iertătoare. Rugăciu­nea a şasea de la Taina Sfântului Maslu ni-l prezintă pe Domnul milei chiar în această ipostază a Celui care iartă datornicii, dăru­ieşte vindecarea şi ne porunceşte să iertăm semenii de şaptezeci de ori câte şapte, adică nelimitat.

Parabola datornicului nemilostiv ne îndeamnă la iertare din inimă pentru toţi cei care ne-au greşit în viaţă, la o cultură a îngăduinţei şi a responsabilităţii pentru darurile primite de la Dumnezeu, toate acestea având consecinţe eterne şi urmări până în starea noastră eshatologică din Împărăţia lui Dumnezeu. Nu este posibil un spaţiu al reconcilierii fără această iertare din inimă, nefăţarnică, după modelul Împăra­tului generos şi atoateiertător, după pilda martirilor şi a sfinţilor din temniţele comuniste care şi-au iertat călăii şi torţionarii, dincolo de orice gând de răzbunare.

Pr. Lector Dr. Jan Nicolae