AcasăEvenimentSportEuropa League. Steaua întâlneşte pe FC Copenhaga, într-un meci pe viaţă şi...

Europa League. Steaua întâlneşte pe FC Copenhaga, într-un meci pe viaţă şi pe moarte! Ora 20-PROTv

spot_img

DISTRIBUIȚI

Steaua Bucureşti va disputa în această seară ultimul meci din grupe contra celor de la FC Copenhaga, din poziţia de lider în clasament.
La doar câteva ore înainte de meciul decisiv pentru calificarea în faza optimilor din Europa League, Steaua se pregăteşte pentru înfruntarea echipei FC Copenhaga. Statistica este de partea roş-albaştrilor, care nu au pierdut niciun meci din deplasare disputat în acest sezon în cupele europene.

Tehnicianul Stelei este hotărât să obţină victoria la Copenhaga, cu toate că în anumite situaţii, roş-albaştri s-ar putea califica chiar şi cu o înfrângere. „Am venit la Copenhaga să câştigăm. Există şi posibiltatea unui egal, dar vrem victoria. Nu ne temem de nimic, abia aşteptăm meciul. Mai degrabă ei ar trebui să se teamă de noi“, a declarat Reghecampf potrivit publicaţiei Bold.

Ariel Jacobs, tehnicianul echipei daneze face apel către suporterii lui Copenhaga pentru a veni în număr cât mai mare pe stadion: „Sprijinul fanilor noştri va fi mai important ca niciodată în aceste circumstanţe speciale. Mesajul pentru jucători şi suporteri este să creăm împreună un iad, pentru ca apoi să mergem cu toţii în rai.
Sunt convins că putem obţine victoria, avem experienţa necesară. În meciurile cruciale am jucat mereu bine“, a comentat antrenorul belgian pentru site-ul oficial al echipei sale. „Nu va fi uşor cu Steaua, echipă care porneşte cu un avantaj în acest meci, ţinând cont că un egal sau chiar o înfrângere în anumite condiţii o pot califica“, a concluzionat Jacobs. 

Raul Rusescu, desemnat atacantul anului la Gala Premiilor Fanatik, este încrezător în şansele echipei sale: „Mergem să obţinem calficarea şi să ne întoarcem fericiţi. 2012 este un an foarte bun, pe care sperăm să-l terminăm cu dreptul, cu o calificare în primăvara europeană. Este cel mai important meci pe care trebuie să-l jucăm pe viaţă şi pe moarte. Ar fi destul de urât să nu ne calificăm cu 10 puncte“, a declarat stelistul.
Partida dintre FC Copenhaga şi Steaua Bucureşti se dispută joi, ora 20.00 și va fi transmisă în direct de PROTv.
Clasament
Steaua Bucureşti 10p
VfB Stuttgart 8p
FC Copenhaga 7p
Molde FK 3p
Echipe probabile

FC Copenhaga: Christensen – Jacobsen, Sigurdsson, Stadsgaard, Bengtsson – Vingaard, Claudemir, Kristensen, Delaney- Jørgensen, Cornelius.
Steaua Bucureşti: Tătăruşanu – Chipciu, Gardoş, Chiricheş, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Adi Popa, Rusescu, Cristi Tănase – Nicolici.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA