AcasăEvenimentSportEURO 2016 - Olanda riscă să nu vadă Parisul, iar Italia s-a...

EURO 2016 – Olanda riscă să nu vadă Parisul, iar Italia s-a chinuit cu Malta acasă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Dezastrul continuă pentru Olanda, care a pierdut și al doilea meci în fața Islandei, 0-1, din cadrul preliminariilor pentru Euro 2016. ”Portocala mecanică” are 10 puncte după șapte meciuri și numai șanse teoretice de a mai prinde unul dintre primele două locuri, care duc direct la turneul final din Franța.

Joi noaptea s-au jucat 9 partide din trei grupe ale preliminariilor pentru „Euro 2016”. S-au înregistrat unele rezultate de neconceput în urmă cu puţin timp. „Capul de afiş” l-a constituit înfrângerea acasă a Olandei în faţa Islandei.

Surpriză uriaşă? Şi da, şi nu. Da dacă ne uităm, la performanţe – ultima, semifinalistă la Campionatul Mondial din 2014. Da, dacă ne uităm la purtătorii tricourilor cu numărul 8, 10 şi 11: Huuntelar, Sneijder şi Robben. Da, dacă vedem că un Van Persie şi un Afellay nu pot prinde primul 11. Da, dacă ne uităm unde joacă majoritatea jucătorilor olandezi. Şi, în fine, da, dacă ne uităm la palmaresul dintre 1973 şi 2009: Olanda 9 victorii, Islanda zero victorii, un meci egal; Olanda 33 goluri marcate, Islanda 4 goluri marcate.

Nu, dacă ne uităm că Islanda este lider într-o grupă cu Olanda, Cehia şi Turcia. Nu dacă ţinem minte că în tur, Islanda a învins cu 2-0 Olanda, a învins Cehia şi a zdrobit Turcia. Mai puţine „nu”-uri decât „da”-uri, dar „nu”-urile sunt calde, sunt la zi.

O înfrângere zdrobitoare au suferit şi casele de pariuri. Pentru victorie, Olanda era creditată cu cote între 1.20 şi 1.30, iar Islanda cu cote între 10 şi 13 !!!. Cine a mizat pe „pescari” s-a făcut om. Olanda este la un pas de eliminare. Este pe locul 3 în grupă, doar pentru că Turcia a fost egalată acasă de Letonia în minutul 90+1. Tot în această grupă a suferit mult şi Cehia, care a reuşit să egaleze în minutul 77 şi a marcat golul victoriei 10 minute mai târziu.

Un alt lider total nescontat este Ţara Galilor şi unde, într-o grupă cu Belgia şi cu o Bosnie despre care se credea că vrea să rămână în lumea bună după calificarea în premieră la mondiale în 2014.

În fine, vecinii noştri, bulgarii, sunt din nou condamnaţi să vadă la televizor un turneu final. Dacă pierzi 6 puncte din 6 cu Norvegia, şi mai ai la activ şi un egal cu Malta, nu poți avea pretenţii de calificare, nici măcar prin baraj.

Rezultate tehnice etapa a 7-a

Grupa A

Cehia – Kazahstan 2-1 (0-1)

Olanda – Islanda 0-1 (0-0)

Turcia – Letonia 1-1 (0-0)

Clasament

  1. Islanda – 18 puncte
  2. Cehia – 16 puncte
  3. Olanda – 10 puncte
  4. Turcia – 9 puncte
  5. Letonia – 4 puncte
  6. Kazahstan – 1 punct

Islanda mai are nevoie de 1 punct şi este matematic calificată direct la turneul final. Olanda pentru a mai spera la locul 2 dacă obţine 9 puncte din ultimele 9, iar Cehia face doar 3 puncte din dubla cu Letonia (d) şi Turcia (a).

Grupa B

Belgia – Bosnia&Herţegovina 3-1 (2-1)

Cypru – Ţara Galilor 0-1 (0-0)

Israel – Andorra 4-0 (4-0)

Clasament

  1. Ţara Galilor – 17 puncte
  2. Belgia – 14 puncte
  3. Israel – 12 puncte
  4. Cypru – 9 puncte
  5. Bosnia&Herţegovina – 8 puncte
  6. Andorra – 0 puncte

Ţara Galilor mai are nevoie de un singur punct în „dubla” cu Israel (a) şi Bosnia (d), pentru că în ultima etapă joacă acasă cu Andorra. O victorie a Ţării Galilor cu Israelul califică aproape matematic şi pe belgieni.

Grupa H

Azerbaijan – Croaţia 0-0

Italia – Malta 1-0 (0-0)

Bulgaria – Norvegia 0-1 (0-0)

Clasament

  1. Croaţia – 15 puncte
  2. Italia – 15 puncte
  3. Norvegia – 13 puncte
  4. Bulgaria – 8 puncte
  5. Azerbaijan – 5 puncte
  6. Malta – 1 punct

Calificarea atât cea directă, cât şi accederea la baraj se joacă în 3. Două meciuri vor fi decisive: Norvegia – Croaţia, pe 6 septembrie şi Italia – Norvegia pe 13 octombrie. Şi, evident, atât Italia cât şi Croaţia nu trebuie să piardă puncte în meciurile de acasă cu Bulgaria.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA