AcasăLifestyleEtichetarea borcanelor din sticla: trei idei

Etichetarea borcanelor din sticla: trei idei

spot_img

DISTRIBUIȚI

FOTO: https://www.pexels.com/photo/assorted-items-in-refillable-jar-containers-on-wooden-shelves-7771980/

 

Dacă îți dorești să ai o bucătărie bine organizată, unde să găsești rapid tot ce ai nevoie, ar trebui să ții cont de câteva reguli esențiale, mai ales atunci când pregătești o mulțime de bunătăți pentru iarnă. Întotdeauna o cămară plină de borcane poate fi greu de gestionat, însă, cu puțină creativitate, poți organiza foarte eficient fiecare raft. Iar primul lucru pe care ar trebui să îl faci ar fi să etichetezi fiecare borcan în parte, folosind una dintre metodele următoare:

Folosește un marker pentru sticlă

O metodă simplă și eficientă pentru a eticheta borcanele din cămară ar fi folosirea unui marker special pentru sticlă. Cu un astfel de marker poți scrie foarte ușor pe fiecare borcan în parte, orice fel de informație. Spre exemplu, poți nota ce conține fiecare borcan, dar și data la care a fost realizat produsul respectiv, fie că este vorba de un compot, gem sau murături.

Alege un marker alb pentru borcanele în care se află produse închise la culoare, cum ar fi gemul de prune sau de cireșe, compoturile de vișine sau de fructe de pădure, sau cafeaua proaspăt râșnită. Iar cu un marker negru poți eticheta borcanele care conțin produse deschise la culoare, precum zahărul, mierea, sau dulceața de caise sau de gutui. În acest fel te vei asigura că există un contrast și că vei putea citi ușor ce scrie pe fiecare borcan.

Iar dacă vrei ca fiecare borcan să aibă o etichetă cât mai frumoasă, poți folosi un șablon pentru anumite cuvinte, sau pentru litere, iar în acest fel poți obține o caligrafie impecabilă.

Printează etichete

O altă variantă pentru etichetarea borcanelor poate fi imprimarea unor etichete speciale, care să cuprindă numele produselor. În acest fel poți avea libertate deplină de a personaliza etichetele după bunul plac, alegând elemente colorate, care să ofere personalitate întregului design. Spre exemplu, pentru dulcețuri și gemuri, poți realiza niște etichete personalizate pentru borcanele din sticlă, cum ar fi o serie de etichete cu fructe, iar pentru murături, poți căuta etichete cu multe legume colorate.

De asemenea, poți opta pentru un model minimalist de etichete, care să nu atragă foarte mult atenția. Dacă optezi pentru această opțiune de etichetare a borcanelor, trebuie să iei în calcul faptul că va trebui să alegi un font lizibil, pe care să îl poți observa, astfel încât să nu încurci borcanele și preparatele din cămară.

Poți imprima etichetele pe o hârtie adezivă, specială pentru stickere, sau poți opta pentru hârtie normală, lipind fiecare etichetă cu scotch sau adeziv special.

Folosește etichete simple

Cumpără un set de etichete simple și aplică-le pe fiecare borcan în parte, urmând să completezi fiecare chenar cu informațiile necesare despre fiecare produs. Ar fi indicat să scrii etichetele înainte de a le aplica pe borcane, pentru că îți va fi mai ușor să le completezi în acest fel. De asemenea, îți recomandăm să optezi pentru o serie de etichete dintr-o hârtie mată, deoarece scrisul se poate șterge mult mai ușor de pe hârtia lucioasă.

Totodată, poți opta pentru etichete cu formă rotundă, pe care le poți aplica direct pe capacele borcanelor. Însă, acest tip de etichetare este indicat în cazul borcanelor așezate în lăzi, pe care le poți vedea de sus. În acest fel vei putea alege mult mai ușor borcanele, citind informațiile despre produse, direct de pe capace.

Așadar, etichetarea borcanelor este o etapă importantă atunci când pregătești conservele pentru iarnă. După ce ai umplut toate borcanele cu bunătăți, este esențial să le etichetezi, pentru a știi exact ce produs conține fiecare recipient și în ce data a fost ambalat. În acest fel vei putea consuma produsele la timp și îți vei organiza mult mai ușor cămara.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA